Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Povestea emoționantă a tatălui care nu a intrat la serbare din cauza hainelor pe care le purta: ”Să ajute și pe alții mai amărâți decât mine”

Povestea emoționantă a tatălui care nu a intrat la serbare din cauza hainelor pe care le purta: ”Să ajute și pe alții mai amărâți decât mine”

Alexandra Cojoianu, Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 20:26 23 Dec 2022 Modificat la 23:55 23 Dec 2022

Însă acesta abia are ce pune pe masa copiilor. Locuiesc șase oameni într-o singură cameră, iar pentru ca cei mici să aibă loc în pat, el și soția lui obișnuiesc să doarmă pe jos.

Cu lacrimi în ochi, bărbatul mulțumește din suflet tuturor celor care i-au întins o mână de ajutor acum, în prag de sărbători.

Muncește de aproape o viață, însă ne spune că nu puține au fost zilele în care și-a rupt de la gură ca să aibă copiii ce să mănânce.  

Are un salariu de 2.000 de lei, dar care se duce integral pe chirie. 

”Vă spun sincer, nu am fost în biserică. Față de copiii mei, eu n-am avut cât au ei acum. Și cu 5 bani, 10 bani, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu”, a transmis bărbatul cu lacrimi în ochi.

Unul dintre copii s-a născut cu o afecțiune locomotorie. A suferit de-a lungul vieții mai multe operații, însă singura salvare a fetiței este în străinătate. 

”Trăim foarte greu. Toți copiii sunt în pat, iar noi, eu, soția și ceilalți copii mai măricei, mai dormim pe jos. Ne punem aici și facem patul jos”, a mai spus tatăl copiiilor.

Familia va avea ce să pună pe masa de Crăciun în anul acesta, însă situația nu este la fel de bună în viitor.

”Nu numai mie, la toată lumea să dea Dumnezeu, cum multă lume m-a ajutat, așa să ajute și pe alții mai amărâți decât mine”, a declarat bărbatul.

Astfel, pentru cine dorește să ajute familia cu orice sumă, poate dona în conturile:

IBAN: RO05INGB0000999911834433

Titular cont: Cornelia Anca Letu

Banca: INGB CENTRALA

Moneda: RON

SWIFT: INGBROBU

BIC: INGB

×
x close