Seara de 17 ianuarie 1999. Dorel Ţigănescu, tânăr la acea vreme, a mers la căminul cultural din satul natal, cu prietenii lui.
La plecarea de la discotecă, au fost implicați într-o altercație cu peste 15 persoane, în care fiecare s-a apărat cu ce a apucat.
S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală și s-a așternut liniștea pentru Dorel Ţigănescu, care n-a mai știut nimic despre acest caz de la anchetatori.
În schimb, a auzit de la ceilalți tineri că dosarul s-ar fi închis.
Citește și: Un bărbat a furat peste 17.000 de lei dintr-o firmă din București și a fost arestat preventiv
Tot mai presat de neajunsuri, Dorel a plecat în străinătate, în speranța unui trai mai bun.
A lucrat în construcții în Canada și apoi în Marea Britanie, unde s-a și stabilit cu soția și cei doi copii.
După 20 de ani de la incident, bărbatul a fost oprit în trafic de polițiștii englezi, dus în arest și extrădat după o vreme în România.
Așa a aflat, cu stupoare, că fusese condamnat definitiv la șapte ani si jumătate de închisoare.
"Am fost reținut trei ani și opt luni. Au fost momente foarte, foarte grele. Nu doresc la nimeni așa ceva.
Copilul meu era mic, avea trei ani când am ieșit din închisoare. S-a aruncat la mine în brațe și jumătate de oră n-a scos niciun cuvânt", a declarat Dorel Ţigănescu.
În timpul stat în spatele gratiilor, și-a căutat neîncetat dreptatea.
"Nu s-a depus nicio plângere. Doi tineri au ajuns la spital, dar niciunul nu l-a indicat pe Tiganescu ca fiind persoana vinovată.
Au fost chemați la secție și au dat declarații toți. Era în lotul național de lupte greco romane.
Cineva care e pregătit în acest sens, niciodată nu folosește obiecte.
Sunt foarte multe aspecte care ridică semne de întrebare, dar cel mai important este lipsa efectuării cercetării la fața locului", a declarat avocatul lui Dorel Țigănescu.
În cele din urmă, judecătorii Curții de Apel Suceava au decis punerea sa în libertate și rejudecarea dosarului.
Instanța a constat o serie de nereguli grave. Bărbatul nu a fost înștiințat că s-a schimbat încadrarea juridică, că este judecat și nici că a fost condamnat.