Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Plângere la Parchetul General pentru banii cheltuiţi de Klaus Iohannis în deplasări

Plângere la Parchetul General pentru banii cheltuiţi de Klaus Iohannis în deplasări

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:16 06 Feb 2024 Modificat la 19:16 06 Feb 2024

Prin acest demers, partidul cere procurorilor să verifice dacă a fost respectată legislaţia privind achiziţiile publice şi sursa finanţării acestora, în legătură cu avioanele închiriate de către preşedintele României. 

Împotriva Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, consilerul prezidenţial George Vladimir Duhan şi a tuturor persoanelor cu atribuţii de serviciu. Aşa începe denunţul celor de la AUR.

Aceştia reclamă că în 2023 preşedintele a mers în delegaţii oficiale alături de persoane care nu ar fi trebuit să beneficieze de achitarea costurilor de deplasare.

8 milioane de euro ar fi prejudiciul adus bugetului de stat, o treime din bugetul Administraţiei Prezidenţiale. În perioada 1 ianuarie 2022 - 28 februarie 2023 preşedintele a mers în vizite oficiale, în ţară şi în străinătate, de 26 de ori.

De fiecare dată, avionul prezidenţial s-a oprit şi pe aeroportul din Sibiu, acuză membrii AUR.

Membrii AUR cer să fie demarate verificări precum: sursele de finanţare, respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, motivul pentru care însoţitorii preşedintelui au beneficiat de asigurarea cheltuielilor dar şi motivele pentru care costurile au fost clasificate.

AUR depune plângere la Parchetul General pe numele președintelui Klaus Iohannis

Deputatul AUR, Dan Tanasă, a depus marți, o plângere la Parchetul General pe numele președintelui Klaus Iohannis prin care a solicitat să fie verificate aspectele cu privire la deplasările externe ale președintelui Iohannis.

În plângerea la Parchetul general, deputatul AUR, Dan Tanasă, cere să fie verificate aspectele cu privire la deplasările externe ale președintelui Iohannis, dacă a fost respectată legislația privind achizițiile publice și sursa finanțării acestora.

"Am înregistrat astăzi (marți - n.r.) un denunț penal pe numele domnului președinte Klaus Iohannis și pe numele unui domn consilier prezidențial, George Duhan, precum și pe numele tuturor persoanelor cu atribuții de serviciu, în legătură cu situația în fapt sesizată, în vederea cercetării săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, uzurparea funcției. Sunt numeroase anchetă de presă, le-am și depus ca mijloace probatorii, anchete de presă existente în spațiul public privind deplasările pe care Klaus Iohannis le-a făcut în străinătate și despre sumele exorbitante de bani pe care le-a cheltuit, pentru ca ulterior să secretizeze absolut toate informațiile cu privire la modul în care a cheltuit acești bani. Aceste deplasări ale lui Klaus Iohannis par concedii de lux, nu vizite în afara țării care să aibă interesul național al României pentru astfel de deplasări. Chiar și în cazul Administrației Prezidențiale trebuie justificate anumite costuri. Dacă domnul Klaus Iohannis nu înțelege să justifice aceste lucruri, angajații trebuie, conform legislației în vigoare, să o facă", a declarat Dan Tanasă.

Potrivit lui Tanasă, demersul AUR "merită" un răspuns din partea organelor de cercetare penală.

"Vorbim de abuz în serviciu pentru că în momentul în care folosești funcția de consilier să secretizezi ilegal informații de interes public se comite abuz în serviciu. Te folosești de funcție să ascunzi informații", mai spune deputatul AUR.

"Românii au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii lor", adaugă el.

×
x close