Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Peste jumătate dintre profesori nu știu să gestioneze incidentele violente: "Se stă într-o zonă de confort, din păcate"

Peste jumătate dintre profesori nu știu să gestioneze incidentele violente: "Se stă într-o zonă de confort, din păcate"

Ştefan Petrică
2 minute de citit Publicat la 18:43 11 Apr 2023 Modificat la 18:43 11 Apr 2023

Cifrele sunt alarmante, în condițiile în care aproape 50% dintre elevi mărturisesc că au fost amenințați, loviți sau umiliți de colegi.

În timp ce autoritățile dorm, se trezește agresivitatea în unitățile de învățământ.

Numai în precedentul an școlar, au avut loc peste 9.700 de agresiuni.

Violențele din școli nu sunt de ieri, de azi. O demonstrează statisticile oficiale.

În ultimii 7 ani, au avut loc peste 54.000 de agresiuni. În realitate, numărul ar fi mai mare.

Citește și: Ministrul Educației vrea camere de pedeapsă în școli: "Elevul să aibă timp să reflecteze"

"De cel puțin 10 ani nu se raportează faptele de violență, la nivelul unităților de învățământ. Dacă se raportau, cu siguranță se intervenea mult mai ferm.

Exista un regulament, ROFUIP se numește, exista statutul elevului, și ar trebui să acționeze atunci când există această problemă. Se stă într-o zonă de confort, din păcate.", a declarat Iulian Cristache, reprezentant Federația Națională a Părinților.

Deopotrivă părinții își fac griji pentru siguranța copiilor, iar profesorii pentru siguranța lor.

Aceștia au și motive: 65% dintre cadrele didactice recunosc că nu știu cum să reacționeze în cazul unor incidente violente.

"Practic, doar 45% dintre profesorii care au fost martori ale acestor agresiuni la școală au spus că știu ce au de făcut. Restul nu știu cum ar trebui cel mai bine să gestioneze cazul.

Își doresc foarte mult să fie informați, sa știe către cine să se ducă, ce ar putea sa facă, care sunt soluțiile în astfel de situații", a declarat Andreea Bujor, director comunicare World Vision România.

Reprezentanții părinților susțin că există pârghii legislative pentru astfel de situații, însă mulți profesori nu ar fi preocupați de rezolvarea problemelor.

Pe fondul incidentelor tot mai violente, se caută soluții precum percheziționarea elevilor, exmatricularea celor agresivi, obligarea acestora la muncă în folosul comunității sau crearea de camere de detenție, în incinta școlilor.

"Noi avem deja prevăzut în legea învățământului preuniversitar niște camere unde să se poată face intervenții, inclusiv consiliere, logopedie. Astfel de camere pot fi folosite atunci când sunt astfel de cazuri.

Nu cred ca trebuie segregare. Centre de reeducare așa cum existau în perioada de dinainte de 1989.

Cred că în deceniile ce au trecut, am văzut ca exista metode mai eficiente pentru reabilitarea elevilor", a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.

În anul școlar precedent, au avut loc peste 9.700 de agresiuni în școli.

Un studiu recent arată că un elev din doi este victima actelor de amenințare, de umilire sau de violență fizică, iar 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia de către colegi.

×
x close