Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Drama familiilor evacuate din Roşia Montană după ce au rămas fără apă şi mâncare: "Facem ce putem"

Drama familiilor evacuate din Roşia Montană după ce au rămas fără apă şi mâncare: "Facem ce putem"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 16:44 03 Oct 2022 Modificat la 18:50 03 Oct 2022
Drama familiilor evacuate din Roşia Montană după ce au rămas fără apă şi mâncare: "Facem ce putem"
Sursa foto: Captură video Antena 3

Pericolul continuă la Roșia Montană, iar cu cât se lasă seara, autoritățile se îngrijorează mai ales că în zonă plouă încontinuu. Trei pompe ale ISU şi una a celor de la Apele Române deversează în continuare apa din lacul Tăul Mare. În plus, se fac lucrări de decolmatare în albia pârâielor care coboară în sat.

Între timp oameni au părăsit internatul şi s-au întors la casele lor, chiar dacă pericolul pândește la fiecare pas. Mulţi acuză autorităţile că nu le-au dat apă şi mâncare, după ce au fost evacuaţi din case în momentul în care s-au sesizat fisuri la barajul de pe Lacul Tăul Mare, din Roşia Montană. 

"Am luat pe cel mic, am luat câteva haine, medicamente, buletinele şi jucăriile. Îi trebuia şi pisica, dar...", spune o mamă care a rămas alături de copil la internat.

Femeia a mărturisit că face tot posibilul să se descurce cu ce are, chiar dacă autorităţile nu le-au dat nici apă şi nici mâncare.

"Nimic, dar nu e problemă, ne descurcăm cum putem, să fim bine. E foarte greu. Am cumpărat necesarul să mănânce cât de cât. Am mâncat şi eu puțin", spune femeia în lacrimi.

"Vreau să mă duc la pisică, să mă joc cu ea", spune şi cel mic care speră să ajungă acasă.

"Nu mă interesează dacă se sparge (n.r barajul). Nu stau aici să văd cum se chinuie copii. De azi noaptea nu au primit o cănuță de apă. Mă duc acasă. Ce să fac? Să stau aici cu 5 copii să mor de foame?", mai spune o mamă revoltată.

Între timp situaţia de alertă continuă la Roşia Montană. Pompierii aflați la faţa locului au reuşit să reducă debitul lacului Tăul Mare cu aproape 1 pentru şi vor continua să facă asta până debitul va scădea la 5 metri, pentru ca pericolul pentru locuitori să nu mai existe. 

Potrivit primarului, situaţia a creat panică în rândul localnicilor care s-au autoevacuat chiar dacă nu locuiau în zonele cu potențial pericol.

Acesta ar fi şi motivul pentru care cei care nu figurează în evidența persoanelor care au primit apel de evacuare nu vor primi apă şi mâncare.

Autorităţile fac apel la cetăţeni să rămână în gardă în cazul în care va mai fi necesară o acțiune de evacuare pe timp de noapte. 

”Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la siguranța vieților omenești!”, susține Ministerul Culturii, după ce barajul Tăul Mare s-a fisurat

”Sistemul hidrotehnic istoric utilizat pentru procesarea minereului la Roșia Montană este considerat un atribut important, care contribuie în măsură semnificativă la valoarea universală excepțională a Peisajului Cultural Minier Roșia Montană, așa cum acesta a fost înscris de UNESCO în Lista Patrimoniului Mondial și Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.
 
Barajul Tăului Mare este cel mai important și vast dintre tăurile ce fac parte din acest sistem, iar întreținerea sa în relație cu ploile abundente sau vegetația invadată, dar nu numai, este unul dintre aspectele tehnice necesar a fi incluse în implementarea planului de gestiune și protecție, conform recomandărilor UNESCO.  

Ministerul Culturii (MC), prin Institutul Național al Patrimoniului (INP), este în contact permanent atât cu autoritățile implicate în gestionarea situației din Roșia Montană, cât și cu reprezentanți ai societății civile. 
 
În contextul problemelor tehnice de siguranță apărute la barajul Tăului Mare, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la siguranța vieților omenești. Prevenirea unor situații cu potențial de distrugere este prioritară, iar MC și INP vor sprijini constant și îndeaproape, pe toată durata intervențiilor, autoritățile responsabile, în scopul protejării patrimoniului afectat sau potențial afectat de posibilele decizii și acțiuni”, arată comunicatul de presă emis de Ministerul Culturii. 

×
x close