Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Nicolae Ștefănuță, după inspecțiile efectuate în pădurile din România: "Furtul de lemn este semnificativ"

Nicolae Ștefănuță, după inspecțiile efectuate în pădurile din România: "Furtul de lemn este semnificativ"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:37 18 Mai 2023 Modificat la 20:37 18 Mai 2023
stefanuta
Nicolae Ștefănuță, după inspecțiile în pădurile din România: "Furtul de lemn este semnificativ" Sursa foto: Antena 3 CNN

Zilele trecute, mai mulți europarlamentari din cadrul Comisiei de Mediu a Parlamentului European au inspectat pădurile din România și au constatat că, în realitate, datele privind furtul de lemn sunt cu mult mai mari decât cele deținute de autoritățile statului.

"Am constatat că datele oficiale sunt de necrezut. Am fost la Suceava, iar acolo ni s-a spus că 0,15% din lemnul exploatat este ilegal.

Cu toate acestea, datele sunt contrazise de constatările Poliției, care arată că peste 3% din lemnul transportat este ilegal.

De asemenea, Institutul Național de Cercetări Silvice a avansat cifra la 50%, în timp ce pădurarii și oamenii pe care i-am întâlnit ne-au spus că la fiecare lemn vândut pe acte, un alt buștean trece fără acte", a spus Nicolae Ștefănuță, europarlamentar.

Citește și: Milionarul român jefuit în Bucureşti dormea cu bijuterii şi un ceas de 300.000 de euro la mână, pe care le-a ascuns sub plapumă înainte să fie legat de hoţi

În urma verificărilor, delegația trimisă în România a ajuns la concluzia că furtul de lemn din țara noastră este semnificativ, urmând ca situația să fie discutată la Bruxelles.

"Eu voi merge la Bruxelles și voi vorbi despre ceea ce am văzut. Voi invita și activiști de mediu din România, pentru că ei riscă în fiecare zi. După ce plecăm noi, ei sunt bătuți. Sunt foarte multe cazuri de agresiune în Suceava", a mai adăugat europarlamentarul.

×
Etichete: furt lemn România paduri
x close