Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Nereguli descoperite în dosarele persoanelor cu handicap din Ilfov. Controale anunțate în toată țara

Nereguli descoperite în dosarele persoanelor cu handicap din Ilfov. Controale anunțate în toată țara

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:16 06 Noi 2023 Modificat la 19:26 06 Noi 2023

România are peste 800.000 de persoane cu handicap, ceea ce ne poziționează pe locul unu în clasamentul Europei.

Cu toate acestea, realitatea este alta, lucru demonstrat, cel puțin la nivelul județului Ilfov, de ultimele controale.

Astfel, în județul Ilfov au fost verificate peste 1.700 de dosare, descoperindu-se nereguli în cazul a 1.414 dintre acestea.

În urma acestor descoperiri, în perioada următoare, vor fi efectuate mai multe verificări în toate județele din țară, acolo unde numărul persoanelor cu dizabilități este foarte mare.

Citește și: Educatoare din Gorj, mesaj emoționant de mulțumire pentru medicul care a operat-o: "Nu ați renunțat nicio clipă"

Totodată, pentru județul Ilfov, inspectorii au stabilit ca cei care sunt încadrați cu grad de handicap să fie reevaluați, comisia urmând să fie, de asemenea, schimbată. 

 

×
x close