Unul dintrei cei mai mari antrenori români, Mircea Lucescu, a vorbit, în excusivitate pentru Antena 3 CNN, despre familia lui, tradiţii de Crăciun și cum a evoluat relația cu fiul său, Răzvan.
Mircea Lucescu și-a dat demisia de la Dinamo Kiev, în urmă cu câteva săptămâni, iar acum este tot mai aproape de revenirea în antrenorat. Conform, presei din Turcia, va prelua Beşiktaş. Până atunci însă, se va bucura de sărbători alături de familie.
”Când era zăpadă, era cu totul deosebit”
”Sigur că, mai târziu, am început să fac pe Moșu'. Mă pregăteam îndelung pentru lucrul ăsta, strângeam copiii, Răzvan, copiii prietenilor. Aveam prieteni, cu copii de aceeași vârstă Strângeam vreo 10 copii și eu eram Moșu'. Trebuia să discut cu fiecare în parte, să îi pun să-mi cânte, să îmi spună poezii. Avea Moșu' câte un catastif în care era scris despre fiecare în parte, sigur, bineînțeles, erau secretele părinților. Părinții îmi dădeau ca pe urmă eu să discut cu ei, să vadă copiii că eu știam totul despre ei.
Când era zăpadă, era cu totul deosebit. Ieșeam în stradă, veneam cu un sac mare în spate. Era foarte frumos, pentru că situația era de așa natură încât se socializa foarte prietenos, foarte atent, foarte familiar în acea perioadă. Dispăreau parcă toate necazurile, toate neplăcerile. Eram mai tănăr. Poate că imaginea pe care o am acum despre acea perioadă este amplificată”, a spus Mircea Lucescu, în interviul acordat pentru Antena 3 CNN.
”Pentru a face performanță, trebuie să faci și sacrificii”
”Unul dintre motivele pentru care m-am retras a fost și acesta, că eram deja de o lună jumătate singur. Pentru a face performanță, trebuie să faci și sacrificii”, a mărturisit Mircea Lucescu.
Întregul interviu acordat de Mircea Lucescu, în exclusivitate, pentru Antena 3 CNN, va putea fi urmărit în seara de Ajun.