Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Mircea Badea: ”De ce trebuie să își facă ăia de 4 și 5 ani test în Grecia? De ce să umble de beleuzi?”

Mircea Badea: ”De ce trebuie să își facă ăia de 4 și 5 ani test în Grecia? De ce să umble de beleuzi?”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:32 16 Iul 2021 Modificat la 19:32 16 Iul 2021
o_1fao2j6h51qkr1nb9oug10te2htb.jpg

”Eu, fiind pățit, ca noi toți de altfel, cu faptul că cetățenii infectați, prinși că sunt infectați cu COVID, erau arestați, erau băgați cu forța în spital. Ținem minte că asta s-a întâmplat o lungă perioadă, în această minunată țară, și atunci, întotdeauna când decid autoritățile, așa cum li se spune la televizor, ceva, am așa o strângere de inimă că, repet, suntem singura țară de pe planetă care și-a arestat cetățenii infectați. Nicio altă țară nu a mai făcut așa ceva.

Când am auzit că, de exemplu, Grecia, unde se duc mulți români, este în zona galbenă, mi-am pus și eu următoarele întrebări, la care nu m-am răspuns în totalitate, deși am încercat și nu am reușit, și anume: trece o familie - mami, tati și doi copii - unul are 4, altul 5 ani. Se duc în Grecia și mami, tati vaccinați, evident că ăia micii de 4 și 5 ani, evident nevaccinați. Întrebarea mea este de ce trebuie să își facă ăia de 4 și 5 ani test în Grecia? De ce nu pot să vină acasă la ei, în România, în carantină și își fac testul acasă? De ce trebuie să umble de beleuzi prin Grecia?

Unele site-uri scriu acum că nu mai e necesar să își faci în Grecia, că poți să îți faci, cum ar fi firesc, acasă, dar eu nu sunt încă foarte sigur că e așa. Încă n-am terminat de clarificat această speță. Copiii trebuie să își facă test în Grecia sau pot să își facă în România? Vin prin vama lu' pește, se duc la ei acasă în carantină, ca să nu infecteze universul, și își fac acasă la ei și dacă le iese negativ, trimit la DSP și, hai, liberare.

Eu cred că este și o... adică, domne, ia, gata, nu mai plecați, mai stați și pe cocioc aici. Bine, să stai să te duci la Marea Neagră, pe lângă faptul că nu vezi marea, trebuie să ai și foarte mulți bani, adică e varianta de bogați, dar poate nu toată lumea e atât de bogată și atunci se duc către destinații mai ieftioare, cum ar fi Grecia.

(...) În multe țări de pe planetă e totuși valabil testul rapid. La noi de ce nu e valabil niciodată testul rapid? Ce are testul rapid?”, a spus Mircea Badea la Antena 3.

CNSU a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat: Spania şi Portugalia în zona roşie, Grecia în zona galbenă

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat joi lista țărilor de risc epidemiologic ridicat. Spania, Portugalia și Olanda intră în zona roșie, iar Grecia a ajuns în zona galbenă.

Conform deciziei CNSU în zona roșie au intrat Spania, Portugalia, Olanda, Andorra, Georgia și Malaysia.
În zona galbenă au intrat: 
- din zona roșie, în urma scăderii incidentei: Uruguay și Paraguay;
- din zona verde, în urma creșterii incidenței: Grecia, Luxemburg, Gibraltar, Kazahstan, Insulele Feroe și Libia;
În zona verde au intrat: Zambia, Guyana și Bahrain.

Mai exact, persoanele vaccinate care vin din țările incluse în lista roșie sau lista galbenă nu vor sta în carantină.

Persoanele nevaccinate, inclusiv copiii cu vârste de peste trei ani şi mai mici de 16 ani, care nu prezintă un test PCR negativ vor sta în carantină pe o perioadă care poate ajunge și la 14 zile.

×
Etichete: Mircea Badea Grecia
x close