"Încă de la primele ore ale dimineţii, autorităţile au venit la Vama Siret pentru a se asigura că lucrurile sunt sub control.
Oamenii care au ajuns să le ofere ajtutor refugiaţilor ucraineni fac un apel disperat către toţi cei care locuiesc aproape de Suceava şi oraşele din apropiere, să vină urgent în Vama Siret pentru că nu mai sunt pături, iar afară a nins şi este un ger de crapă pietrele.
Mai mult decât atât, oamenii vor să primească şi ceva cald şi speră ca cei care ne urmăesc şi văd această tranmisie să se mobilizeze de urgenţă.
12.000 de persoane au intrat ieri în România, iar astăzi, aproximativ 2.500 de persoane
În aceste momente au loc negoicieri între Rusia şi Ucraina şi oamenii au spus că momentan rămân acasă, până când se vor termina aceste negocieri. Speră să fie pace şi să nu mai fie nevoiţi să plece şi să îşi lase toată agoniseala. Sunt imaginile durerii, disperării, neputinţei. Sunt mame care şi-au pus toată viaţa într-un troler.
Unele chiar aveau un rucsac la spate şi au plecat unde au văzut cu ochii, fie aici în România, fie în Polonia. Au plecat pentru a scăpa din calea războiului.
Am vorbit cu o mămică venită cu băieţelul de patru luni. Copilul acela era pur şi simplu îngheţat. Mămicii îi era foame şi spunea că nu are ce să facă şi altă variantă nu are. Oamenii îşi doresc să se întoarcă acasă, în locuinţa pe care au construit-o cu bărbaţii lor care au rămas în Ucraina să lupte pentru ţară", a transmis Roxana Ciucă, repoter Antena 3.
Uniunea Europeană intenţionează să acorde urainenilor drept de şedere de până la 3 ani
Până în momentul de faţă, cel puţin 400.000 de refugiaţi ucraineni au intrat în UE, a declarat comisarul UE pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.
"Trebuie să ne pregătim pentru milioane de refugiați", a declarat Johansson într-o conferință de presă, după o vizită la un punct de trecere a frontierei dintre România și Ucraina, potrivit Reuters.
Comisarul Johansson a mai declarat că speră că miniștrii de Interne din Uniunea Europeană vor conveni în următoarele zile asupra unei scheme de protecție pentru cei care fug din calea războiului izbucnit din Ucraina.
Totodată, miniştrii i-au mai solicitat comisarului să pregătească propuneri pentru declanșarea directivei UE de protecție temporară, elaborată după războiul din Balcani din anii 1990, care nu a mai fost niciodată utilizată.
Directiva oferă același nivel de protecție, timp de până la trei ani, în toate țările UE, inclusiv un permis de ședere și acces la un loc de muncă și la asistență socială.
Voluntarii locali și autoritățile care îi întâmpină şi ajută pe ucrainenii sosiți în România ”au dat dovadă de solidaritate, arătând că ne bazăm pe alte valori decât președintele rus Vladimir Putin și practicăm aceste valori”, a mai spus Johansson.