Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Metoda de înşelătorie cu bani falşi pe Telegram | Avertismentul Poliţiei

Metoda de înşelătorie cu bani falşi pe Telegram | Avertismentul Poliţiei

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:00 21 Feb 2024 Modificat la 19:00 21 Feb 2024

Pe grupurile de pe această platformă de comunicare se găsesc droguri, permise false şi chiar bani falși! De exemplu administratorii unor grupuri cu peste o mie de membri promit bancnote false la tarife imbatabile. Mai exact, pentru 30 de mii de euro - bani falşi, tariful este de 1.700 de euro sau pentru 12.000 de euro falşi, preţul este de 100 de euro.

Pentru a-i convinge pe cumpărătorii comercianții de bancnote false se laudă cu imagini şi filmări, la lampa cu ultraviolete în care arată calitatea banilor pe care îi vând

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări imagini cu banii falși promovați pe Telegram. 

Mare atenţie, însă. Deținerea şi folosirea de bani falși se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, conform Codului Penal.

Apoi, agenţii de poliţie care monitorizează astfel de practici susţin că în majoritatea cazurilor, totul este o înșelătorie, iar persoana care îşi comandă bancnote false nu le primește niciodată şi rămâne doar cu o pagubă de sute de lei sau chiar mii de euro.

De asemenea, falsificarea de monedă cu valoare circulatorie se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. 

Alertă în magazine şi supermarketuri. Bani falși, puşi în circulaţie în România

Angajaţii unui magazin din Bucureşti au descoperit că un client le-a plasat o bancnotă falsă de recuzită.

Este vorba despre o bancnota de 100 de lei în stare aproape perfectă, confecționată din plastic, de aceleași culori şi dimensiuni cu una adevărată,  În schimb, scrie pe ea, într-o parte, "Play Money", detaliu care poate fi scăpat atunci când nu te uiți atent la bani.

Tocmai acest detaliu i-a atras atenţia vânzătoarei care a sesizat imediat Poliţia.

 

×
Etichete: bani falsi Telegram
x close