Antena 3 CNN Actualitate Mărturia unei victime a antrenorului de bob care își trafica sportivele: „Clienţii erau prieteni de-ai lui, cu care discuta afaceri”

Mărturia unei victime a antrenorului de bob care își trafica sportivele: „Clienţii erau prieteni de-ai lui, cu care discuta afaceri”

Andreea Ştefan, Georgiana Murgilă
5 minute de citit Publicat la 18:57 10 Oct 2024 Modificat la 19:01 10 Oct 2024
paul neagu antrenor acuzat prostitutie sportive
Antrenorul le ducea în diverse țări pentru a întreține relații sexuale cu alte persoane, sub pretextul că le ducea în cantonamente. Sursă colaj foto: Captură video Antena 3 CNN

Una dintre victimele antrenorului naţional de bob și sanie, acuzat că obliga sportivele să se prostitueze, a oferit joi un interviu în exclusivitate pentru Antena 3 CNN. Tânăra a mărturisit că nu este singura care a fost folosită ca monedă de schimb, ci ca ea, au fost zeci de alte fete. Paul Neagu este abia acum cercetat de DIICOT, deşi şi-ar fi forţat elevele, cărora trebuia să fie mentor, încă din 2013 să întreţină relaţii sexuale cu diverşi sponsori pentru a obţine finanţare pentru echipa de bob.

„Eu am făcut bob de performanţă, la un nivel înalt, am fost cea mai bună tânără pe ţară”, a povestit tânăra sportivă.

Despre Paul Neagu, aceasta a spus că este manipulator. O punea să întrețină relații sexuale cu diverși sponsori pentru a obține finanțare pentru echipa de bob. Acelaşi lucru au păţit şi alte zeci de colege de-ale ei.

„Este manipulator, îi place să pară că vrea să te ajute, că vrea să te facă mare sportivă dar el are interes la fiecare sportivă, de la fiecare sportivă a avut interes.

Eu am făcut 4 ani jumătate de bob. Noi, când mergeam în cantonament acolo, aveam plătit de club. Trebuia să ne cazeze la hotel, şi de multe ori nu stăteam la hotel, ne caza la cineva şi banii nu cred că îi mi vedea nici federaţia înapoi şi nici cu noi nu îi cheltuia”, a mai spus victima antrenorului Paul Neagu.

Printre victimele antrenorului erau și minore

Ce este și mai șocant este faptul că, potrivit sportivei, au fost și minore care au fost exploatate în același mod.

„Au fost nişte fete chiar şi minore şi, din punctul meu de vedere, trebuiau sesizate autorităţile mai de mult. Multe fete au tăcut, le-a fost frică, altele au fost păcălite, manipulate. Aducea sportive din afară, din Germania, unguroaice şi le făcea dublă cetăţenie. A făcut o grămadă de bani pe spatele sportivelor.

Tu nu poţi să profiţi de o femeie - el avea 60 şi ceva de ani - de 21 de ani sau chiar mai mică. Este un om foarte viclean şi este, nu că pedofil, este în primul şi în primul rând obsedat de femei”, a mai spus tânăra.

Ea a mărturisit că și Paul Neagu a întreținut relații sexuale cu sportivele, apoi el le dădea altor prieteni de-ai lui.

S-a întâmplat asta, da, s-a întâmplat asta cu sportive care au fost la bob înaintea mea”, a spus victima.

Potrivit sportivei, antrenorul le ducea în diverse țări pentru a întreține relații sexuale cu alte persoane, sub pretextul că le ducea în cantonamente.

El o să o dea că domnule, era cantonament, că ne pregăteam de nu ştiu ce cupă, de nu ştiu ce concurs, nu ştiu ce mondiale. Dar el este foarte viclean şi erau altele la mijloc şi câți bani a mâncat el de pe urma sportivelor, atâţia ani de puşcărie să îi dea Dumnezeu în viaţa asta. Pentru că el şi-a bătut joc, eu am pierdut foarte mult din cauza lui”, a mai mărturisit tânăra pentru Antena 3 CNN.

Clienţii erau prieteni de ai lui, cu care mai discuta afaceri, cum s-ar spune, cu care mai încerca să îşi mai crească averea ca să zic aşa. Și el a încercat şi din sport şi din combinaţii”, a mai precizat ea.

Acum, antrenorul lotului naţional de bob feminin este cercetat de DIICOT pentru trafic de persoane. Conform procurorilor antimafia, ar fi obligat sportivele să întreţină relaţii sexuale cu diverşi sponsori pentru ca echipa să obţină finanţare.

Totul ar fi început în 2013, în Constanța. Tinerele ar fi fost racolate de antrenor cu promisiunea că vor ajunge în lotul olimpic. Iniţial, spun pocurorii, erau cazate la un centru sportiv din Constanţa. Mai apoi, însă, ar fi fost trimise în Monaco, Germania sau Letonia pentru a face rost de sponsorizări în schimbul favorurilor sexuale.

Paul Neagu: „Sunt nişte aberaţii de la niște invidioşi”

Întrebat cum comentează acuzațiile care i se aduc, Paul Neagu a răspuns: „Păi eu comentez că dacă procurorii de la DIICOT au făcut sport și dumneavoastră dacă aţi făcut sport, vă puteţi da seama că, în bob, acele fete care încearcă să împingă bobul pe 50 de metri, un aparat de 170 kg, nu pot arăta ca niște sportive ca în gimnastică artistică sau alte sporturi feminine, aceste sportive au 80 de kg, sunt puternice, mai puternice decât orice bărbat din lumea asta. Nu cred că puteți să combinați un sport de înaltă performanță cum este bobul cu prostituția sau cu proxenetismul. Astea sunt nişte aberaţii de la niște invidioşi”.

„Excludem orice acuzaţie şi respingem toate acuzaţiile care ni se aduc. În sensul că, da, poate anumite fete au făcut sex cu anumiți sponsori, însă nu au fost niciodată îndemnate de către acesta”, a declarat Florin Tîrnovean, avocatul antrenorului.

Ghaleb Nassar, un om de afaceri libanez este şi el cercetat pentru complicitate la trafic de persoane. Ar fi oferit spaţii de cazare gratis în hotelul lui de la malul mării şi ar fi fost principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora erau obligate victimele.

Nu este însă pentru prima dată când apar astfel de acuzaţii în ceea ce îl priveşte. În urmă cu 4 ani, una dintre sportivele din lotul naţional de bob a lansat o scrisoare deschisă către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

„În repetate rânduri vorbește cu mine cu conotații sexuale, mă întreabă dacă am chiloți pe mine, mă pune să-i arăt, îmi sugerează cum să mă îmbrac când ne duce la întâlnirile lui cu bărbații din Constanța, unde ne prezintă ca fiind fetele lui”, a scris sportiva în 2020. 

De altfel, Paul Neagu este cercetat de DIICOT şi pentru influenţarea declaraţiilor. Conform anchetatorilor, în 2023, după ce a aflat că o sportivă a dat declaraţii împotriva lui, antrenorul a mers cu tânăra la un cabinet notarial, unde au autentificat un text redactat care contrazicea toate cele declarate anterior de victimă. Ieri, la sediul DIICOT, au ajuns şi Mihai şi Radu Mazăre care au fost audiaţi ca martori în acest dosar.

„Nu erau genul meu. Aveau un picior gros cât trunchiul meu şi ştiţi cu ce fel de fete mă întâlneam”, a spus Radu Mazăre înainte de a intra la audieri.

Antrenorul nu a ajuns încă la audieri pentru că se află în Germania. Procurorii au transmis avocatului acuzaţiile, iar antrenorul ar urma să revină în ţară săptămâna viitoare pentru a da explicaţii în faţa magistraţilor.

×
x close