Femeia spune că, în mod greșit, dosarul a fost clasat pe lipsa de răspundere penală a fiului său, care la acea dată avea 11 ani. Fapta nu ar fi fost, în realitate, nici măcar anchetată de către investigatori.
Fiul său nu a fost audiat, nu s-au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere și nu s-a făcut nici măcar o expertiză în dosar. Femeia spune că ar sufla ușurată dacă s-ar redeschide dosarul și cineva ar cerceta cu atenție ce s-a întâmplat și în 2022.
Mărturia mamei elevului acuzat că şi-a violat colegul în baia şcolii Nicolae Titulescu
"Fiul meu nu a fost nici o secundă cercetat. Fapta niciodată nu a fost confirmată, pentru că organele abilitate, care trebuia să-și facă treaba axându-se pe anchetarea acestei situații, de fapt, nu au făcut nici măcar o secundă niciun fel de anchetă.
Nu a existat o anchetă, nu a existat o faptă. A fost o presupusă acțiune, faptă de viol, iar fiul meu un presupus făptaș", spune mama băiatului acuzat că l-ar fi violat pe un elev în toaleta școlii Nicolae Titulescu.
Băiatul ei avea pe atunci 11 ani, iar presupusa victimă 8 ani. Dosarul s-a clasat pentru că principalul și unicul suspect era prea mic pentru a răspunde penal.
"Clasarea o știm cu toții. La Parchet a fost clasat din comoditate, pentru minoritate. Am solicitat audierea fiului meu în prezența unui psiholog. Nu am fost luați în calcul", mai spune mama băiatului.
Presupusul violator a urmat un program special de consiliere impus de către Protecția Copilului și a fost mutat de mamă la altă școală.
"Cred că în sfârșit a acceptat că ar trebui să lase și el în urmă ceea ce a fost. Am avut o perioadă de revoltă de aproape un an de zile. N-a fost simplu. Abuzatorul s-a mutat la altă școală, unde nimeni nu a știut că este un abuzator.
Mama presupusului violator: "Nu a existat o anchetă, copilul nu a fost audiat"
Situațiile de abuz, tentativă sau viol nu au existat la acea școală, deși nimeni nu a știut că el a fost incriminat sau bănuit că nici măcar incriminat nu a fost de așa ceva. Ei, la noua școală rămânând victima. Ce credeți, au continuat abuzurile", mai spune femeia.
Un alt viol, tot în școala Nicolae Titulescu, în decembrie 2023. Aceeași victimă. Mama copilului violat, a dezvăluit tot la Antena 3 CNN, ce a pățit copilul ei de două ori. Declarațiile au generat un scandal monstru, alimentat de atitudinea directoarei, care ulterior a și demisionat la presiunea publică.
Au fost proteste în fața școlii și a urmat controalele Ministerului Educației atât în unitatea de învățământ, cât și la inspectorat. Toți o arătau cu degetul pe ea, pe mama presupusului violator.
"Eu sunt mama violatorului, așa cum se afirmă în mass-media în ultimul timp. Violatorul, de fapt, nu este violator. Fiul meu a fost indicat, a fost recunoscut de mămică după o fotografie. Mămica copilului abuzat, să zicem așa.
"Încercați să vă sprijiniți copiii în absolut orice"
Noi am pedepsit și am acuzat un copil și l-am supus oprobriului public pentru ceva ce nici măcar nu a comis. Nu a fost simplu. A trebuit să-i explic în permanență copilului că, deși este acuzat pe nedrept, la un moment dat va avea parte de dreptate și el.
Abia acum îl înțeleg cu adevărat. Încercați să vă sprijiniți copiii în absolut orice încercați să credeți în ei, încercați să-i credeți în primul rând și să-i susțineți. E ca un mic om mare. Mă ajută în absolut orice aș avea nevoie uneori, fără să-i cer", a mai spus mama presupusului violator care a subliniat că dacă celalalt dosar se va redeschide "va putea răsufla ușurată".