Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Ultimele date din ancheta accidentului aviatic de la Suceava. Nu exista plan de zbor şi pilotul ar fi făcut manevre periculoase

Ultimele date din ancheta accidentului aviatic de la Suceava. Nu exista plan de zbor şi pilotul ar fi făcut manevre periculoase

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:19 12 Sep 2022 Modificat la 19:26 12 Sep 2022
avion prabusit
Doi morți după ce un avion s-a prăbușit în Suceva. Oamenii locului spun că pilotul făcea manevre periculoase Sursa foto: Antena 3

Antena 3 a obţinut ultimele date din ancheta accidentului aviatic de ieri în care a murit fratele fostului ministru al Educației, Cristian Adomniței. Instructorul cu care era şi omul de afaceri nu au depus un plan de zbor înainte de decolare. Mai mult, localnicii declară că ar fi văzut avionul făcând manevre periculoase, de ascensiune și coborâre.

Bogdan Adomniţei era un pilot care abia îşi obţinuse brevetul, iar avionul său avea doar 300 de ore înregistrate la bord.

Aeronava s-a prăbuşit în apropierea localităților Hurjuieni și Golănești, foarte aproape de un aerodrom. Alerta a fost dată de un localnic care a fost martor la tragedie.

Avion de mici dimensiuni, prăbușit în Gălănești. Surse apropiate anchetei spun că cei doi nu ar fi avut un plan de zbor

În plus, zona este în clasa G de zbor ceea ce înseamnă că au zburat sub 3000 de picioare, fără să fie nevoie să fie luați în evidență de turnul de control de la Aeroportul Suceava.

Un localnic spune că ar fi văzut avionul pe cer în jurul orei 17. Oră la care în zona Sucevei era cod galben de ploi şi vreme rea. Odată ajunşi la faţa locului, medicii au găsit doar un morman de fiare.

Pilotul Marcel Iliese și arhitectul Bogdan Adomniței au murit

Marcel Iliese, pilotul avionului, era unul dintre cei mai experimentaţi avionatori din România şi fost pilot militar şi de linie. Însă vremea rea nu a ţinut cont de abilităţile bărbatului de pilotare.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că va convoca o ședință a Consiliului Local, pentru acordarea post-mortem a titlului de cetățean de onoare lui Bogdan Adomniței. Lungu a subliniat că acesta făcea parte din generația tânără de arhitecți și că și-a pus amprenta asupra mai multor obiective din municipiul Suceava.

×
x close