Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Blocaj în justiţie: Instanţele din România ar putea fi închise în perioada următoare

Blocaj în justiţie: Instanţele din România ar putea fi închise în perioada următoare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:42 15 Dec 2023 Modificat la 18:42 15 Dec 2023

Chiar dacă Guvernul a reușit să îi convingă pe judecători să renunțe la protest, eliminând din ordonanța "trenuleț" plata eșalonată pe 7 ani a unor drepturi salariale, grefierii nu au primit încă nimic. 

Sunt probleme și în penitenciare, acolo unde polițiștii spun că nu vor mai veni la muncă de sărbători. 

Grefierii, polițiștii din penitenciare, dar și cei din vămi își continuă protestele săptămâna viitoare

Pe de o parte, grefierii sunt nemulțumiți de faptul că nu și-au primit banii promiși din partea Guvernului.

Săptămâna aceasta, șefa Înaltei Curți de Casație s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu. Acesta i-a promis că se va rezolva această situație financiară, însă aceștia refuză să se întoarcă la muncă până nu își vor vedea salariile mărite. 

Toată această situație pune sistemul judiciar pe pauză. 
 

×
x close