"Prin extorsiunea unui degajament într-o pompă, s-a alimentat cu motorină în loc de benzină de 95. Mașina dă rateuri, nu mai trage", spune Norby Szopko, unul dintre păgubiți.
"M-am prezentat frumos și am cerut un punct de vedere și mi s-a închis telefonul în nas. Doamna directoare de acolo nu a vrut să îmi dea informații pe acest subiect. Asta după ce a negat că au comis gafa. Am depus plângere la OPC și aștept soluționarea", a mai povestit acesta.
Mesajul care a anunțat situația a fost postat pe grupul de Facebook Radare Maramureș.
”Cei care ați alimentat ieri benzină la Petrom pe bld. Republicii din Baia Mare, și aveți probleme cu mașina, să știți că ați alimentat motorină. Din cauza unor probleme, rămase un mister încă pentru reprezentanții Petrom, pe pompele de benzină, am alimentat motorină. Acuma iar au treabă mecanicii!” a scris unul dintre șoferi.
Informația a fost confirmată și de un angajat al benzinăriei, dar și de mai mulți șoferi care au povestit ce probleme au avut cu mașina după ce au alimentat.
”Este adevărat. Mai mulți șoferi au pățit asta! Nu pot să zic mai multe. Se mai intamplă să greșească șoferii, dar acum a fost altceva. Avem pompe cu care putem să scoate carburantul din mașini, dar trebuie să știm de eroare” a declarat angajatul benzinăriei.