Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Tichete sociale 2022. Guvernul testează răbdarea pensionarilor. Oamenii au ajuns la capătul puterilor: "Este strigător la cer"

Tichete sociale 2022. Guvernul testează răbdarea pensionarilor. Oamenii au ajuns la capătul puterilor: "Este strigător la cer"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 19:15 14 Iul 2022 Modificat la 19:51 14 Iul 2022
impozit pensii sanatate
Românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei vor plăti contribuţii la sănătate Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Doar 1,6 milioane dintre cele 2,5 milioane de carduri au fost emise şi distribuite până acum, deşi promisiunea era că până la 1 iulie vor ajunge la toţi românii. Ministerul Fondurilor Europene promite că săptămâna viitoare, numărul cardurilor distribuite va urca la 2 milioane

"Să vină că nu ne ajungem cu banii. Ne descurcăm foarte greu. Azi mă duc la piaţă... şi cartoful care era mâncarea săracului nu te încadrezi să mănânci", spune o pensionară.

În vârsta de 69 de ani, Anghilina Lungu are o pensie de doar 1.000 de lei, după 22 de ani de muncă în comerț. Spre deosebire de ea, vecina ei a primit cardul alimentat. Nu știe însă unde şi pe ce poate să folosească acești bani.

Cei 50 euro, e puțin, ce să iei? Nici nu au scris la ce magazine să ne ducem, e lumea buimăcită, nu știe ce să cumpere.

Am auzit în tramvai că nu avem voie carne de porc, alții să cumpăram doar mălai, făina şi ulei, păi numai atât mănânci", mai spune femeia. 

Alți pensionari au primit cardul, dar fără bani.

"Gol, gol, am fost la magazin cu el şi nu are nicio valoare", spune un alt pensionar.

Disperați, oamenii vin şi se împrumută la casele de ajutor reciproc.

"Vin oamenii se împrumută la noi, din păcate cu sume mici pentru a avea traiul asigurat pentru ziua de mâine, sume de 100 de lei de 500 de lei. Să faci împrumut e strigător la cer", spune preşedintele CAR.

Sunt 2,5 milioane de persoane care trebuie să primească tichete pentru achiziția de produse alimentare şi mese calde în valoare de aproximativ 3 miliarde de lei.

Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranşe până la finalul anului. Printre beneficiari sunt şi pensionarii cu pensia mai mică de 1.500 de lei.
 

Tichete sociale 2022. Lista magazinelor din toată ţară unde pot fi folosite cardurile de 250 de lei pentru alimente

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat lista completă a tuturor magazinelor din ţară în care pot fi folosite tichetele sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei.

Lista magazinelor unde pot fi utilizate tichetele sociale pentru alimente (click pe tipurile de carduri, pentru a deschide documentul cu lista magazinelor):

SODEXO

UP ROMANIA

EDENRED

Tichetele sociale se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului  

Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene mai anunţă că beneficiarii nu trebuie să depună vreo cerere pentru a primi cardul.

"Dacă vă număraţi printre persoanele eligibile, aşa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie să demaraţi dumneavoastră vreo procedură în acest sens.

În cazul în care îndepliniţi criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranşa nu veţi intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresaţi celui mai apropiat oficiu poştal, de unde veţi primi îndrumări”, transmit reprezentanţii MIPE.  

Cardurile vor fi însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre  operatorii economici parteneri şi un număr de telefon pentru cazurile în care beneficiarii întâmpină probleme. 

×
x close