Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Guvernul reînvie "ilicitul" de pe vremea lui Ceaușescu. S-a decis ce se întâmplă cu românii prinși cu venituri nedeclarate

Guvernul reînvie "ilicitul" de pe vremea lui Ceaușescu. S-a decis ce se întâmplă cu românii prinși cu venituri nedeclarate

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a pregătit o lovitură dură pentru românii care realizează venituri, dar nu și le declară la Fisc.

de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Sep 2023   •   18:43

Una dintre măsurile prevăzute de reforma fiscală presupune impozitarea veniturilor nedeclarate cu 70%.

Este o măsură care vizează persoanele fizice.

Antena 3 CNN a analizat mecanismul de implementare a acestei prevederi și a aflat că Fiscul va demara o serie de verificări asupra avuției pe care o au, dar n-o declară, persoanelor fizice.

Dacă averea stabilită de ANAF nu corespunde cu cea din acte, atunci contribuabilului persoană fizică i se va trimite o înștiințare privind clarificarea situației fiscale.

Conform textului legislativ, persoana care a primit notificarea de la ANAF poate aduce în 30 de zile documente prin care să-și justifice averea.

În caz contrar, toate sumele sau bunurile pentru care nu există documente justificative vor fi impozitate, în baza unei decizii a Fiscului, cu 70% din valoarea lor.

Ceaușescu impozita veniturile ilicite cu 80%, Ciolacu a prevăzut "doar" 70%

Istoria recentă a reținut că, în vremea regimului comunist din România, exista un mecanism similar: celebra Lege 18, a "ilicitului".

Legea, despre care se spune că a fost concepută de însuși Nicolae Ceaușescu, prevedea următoarele:

"Poate fi supusă controlului, în condițiile prezentei legi, proveniența bunurilor oricărei persoane fizice, dacă sunt date sau indicii că există o vădită disproporție între valoarea bunurilor acesteia și veniturile sale și nu se justifică dobândirea licită a bunurilor (...) Valoarea  bunurilor a căror proveniență nu se justifică este supusă unui impozit de 80%. Prin justificarea provenienței bunurilor se înțelege obligația persoanei în cauză de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor".

Diferența - în sens tehnic - între guvernul lui Marcel Ciolacu și cel al lui Nicolae Ceaușescu este, după cum se poate constata cu ușurință, de doar 10%. Atât înseamnă distanța dintre cotele de impozitare 80, respectiv 70 la sută.

Mai există o măsură care îi privește pe cei cu adevărat înstăriți: impozitarea suplimentară cu 0,3% a imobilelor cu o valoare de peste 500 de mii de euro. Aici, a fost lăsată o portiță care-i poate scăpa pe cei care dețin sau vor să-și cumpere astfel de proprietăți.

Anume, dacă imobilul este cumpărat printr-un credit, atunci taxa de 0,3% nu se mai aplică.

×
Parteneri
x close