Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Grecia, mistuită de incendiile violente. Armata intervine în ajutorul pompierilor, iar mii de oameni au fost evacuați din case

Grecia, mistuită de incendiile violente. Armata intervine în ajutorul pompierilor, iar mii de oameni au fost evacuați din case

Este alertă maximă de incendii în centrul Greciei, inclusiv în zonele unde se află mulți români. Pârjolul a făcut deja cel puțin 20 de victime, iar armata a fost mobilizată în sprijinul pompierilor.

incendii Grecia
Grecia, mistuită de incendiile violente. Mii de oameni au fost evacuați din case, iar armata a fost trimisă în sprijinul pompierilor Sursa foto: Captură video
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Aug 2023   •   18:57

Este al doilea val de incendii devastatoare în Grecia, în decurs de o lună.

Pârjolul a făcut deja cel puțin 20 de victime, 18 trupuri, despre care se crede că ar fi ale unor migranți care nu au apucat să fugă din calea flăcărilor, fiind găsite arse.

În plus, căldura și vântul puternic creează condițiile izbucnirii unor noi focare, la faţa locului fiind trimişi şi pompieri din România.

Cel mai recent focar este cel de la poalele Muntelui Parnithia. Flăcările au izbucnit marţi dimineaţă şi au distrus deja mai multe case şi maşini din localitatea Hasia.

Citește și: "Nu suntem deschiși pentru extinderea Schengen!" | Ministrul austriac Gerhard Karner sfidează România de față cu omologul Cătălin Predoiu

Pompierii detaşaţi în zonă fac eforturi uriaşe pentru a ţine incendiul departe de Parcul Naţional de pe munte.

În regiunea Rodopi, elicoptere ale armatei intervin alături de pompierii de la sol pentru a putea stinge flăcările scăpate de sub control.

De asemena, pentru că flăcările s-au apropiat periculos de mult de case, locuitorii din Agia Paraskevi, Menidi, Kapotea, Aspropyrgos şi Lefano au primit ordine de evacuare.

Pe două fronturi de foc, cele din Avramilia și Dialekto, pompierii își concentrează atenția asupra incendiului izbucnit luni, în zona Chrysoupoli, Kavala.

Potrivit pompierilor, imaginea de ansamblu a incendiului din zonă se îmbunătățește.

Peste 40 de pompieri acționează pe fronturile de incendiu, cu 15 autospeciale cu apă, în timp ce două avioane, dintre care unul din Croația, acordă asistență din aer.

Între timp, un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost arestat de către anchetatorii Administrației Serviciilor de Pompieri din Atena, pentru că a provocat intenționat două incendii de iarbă uscată în interiorul unui teren, în Zefyri, Attica.

Potrivit pompierilor eleni, peste 60 de focare au izbucnit în întreaga ţară în decurs de 24 de ore. Incendiile de vegetaţie estivale sunt obişnuite în Grecia, însă, în ultimii ani, au fost agravate de caniculă, secetă și vânt.

×
Subiecte în articol: incendii Grecia
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close