"Am fost la mătușa mea. Cu spirt și cu tifon m-am curățat, m-a ajutat mătușa mea și am dat-o jos. Nu e nicio problemă. Am înțeles că a fost un băiat de la USR și soția lui care au vrut să facă gestul acesta. Nu era tocmai inspirat, dar nu-i purtăm pică. Așa sunt cei de la USR.
Așa au făcut și în 2016, 2017. Și noi suntem extremiștii - așa zice Dacian Julien Cioloș", a spus George Simion, în exclusivitate la Antena 3.
Cât despre acuzațiile chiar la USR că liderul AUR ar fi înscenat totul, George Simion a spus:
"E suficient să se uite la cine e acel domn și cu soția lui. Sunt niște oameni fanatizați ideologic pe zona asta neomarxistă, globalistă, care urăsc tot ce înseamnă România."
El este bărbatul care l-a stropit pe George Simion cu cerneală: ”Așa am vrut eu!” | Momentul atacului, surprins în imagini
Mica Unire pare să fie, mai degrabă, marea dezbinare. Liderul AUR a fost stropit cu cerneală pe față, la manifestațiile de la Iași. Manifestații organizate chiar de către George Simion, în ciuda interdicției autorităților locale care au declarat că nu vor ”CIRC în pandemie”.
Sunt voci care susțin că atacul asupra liderului AUR ar fi fost orchestrat chiar de către primarul Iașiului, Mihai Chirica.
Cert este că la această oră, atacatorii, soț și soție, se află la audieri.
Bărbatul are 32 de ani, este inginer și, în urmă cu puțin timp, a declarat în fața anchetatorilor că a făcut acest lucru pentru că așa și-a dorit el.
În imagini se poate vedea un bărbat înalt, cu o înălțime de peste 1,90, îmbrăcat într-o geacă neagră, cu un fular înfășurat în zona feței. Acesta a venit din spate, s-a apropiat de liderul AUR, i-a aruncat cerneala pe față și a încercat să se facă nevăzut. Însă jandarmii și polițiștii locali au intervenit rapid și l-au identificat imediat.
”A aruncat cu cerneală pe fața lui George și pe steagul acesta. Nu am văzut cine. Este ceva intolerabil, o mizerie”, povestește un martor.
George Simion atacat în timpul manifestațiilor de la Iași. A fost mânjit cu cerneală pe față: ”Rog Poliția să nu îl amendeze”
George Simion a fost mânjit cu cerneală în timpul manifestațiilor de la Iași.
El a spus că nu știe cine a aruncat cu cerneală în el, dar că nu se lasă intimidat ce acest incident.
”Eram în hora unirii și un individ a venit și a aruncat cu ceva albastru în mine. Nu mă tem, mă tem doar de Dumnezeu, suntem în mijlocul oamenilor, pot să arunce cu ce vor. În ultimii 30 de ani politicienii s-au temut de popor, nu trebuie să se teamă. Nu știu de ce a aruncat, nu mi-a zis nimic. Asta nu e motiv să ne strice sărbătoarea.
Rog Poliția să nu îl amendeze pe individ, e o sărbătoare națională, dacă așa a vrut el să facă.. noi îl iubim!” ne-a declarat George Simion.
Jandarmii i-au ridicat pe cei doi care i-au aruncat cu cerneala în față lui Simion, soț și soție.
În jurul orei 10.25, asupra unuia dintre participanții prezenți în Piata Unirii din Iași, la o manifestare publică nedeclarata, a fost aruncată o substanța lichidă de culoare albastră. În acest caz, două persoane au fost identificate și extrase din mulțime de către Poliția Locală a Municipiului Iași și au fost preluați de Secția 3 Poliție a Municipiului.