Colegul nostru, Cristi Popovici a vorbit cu generalul american despre cum va reuşi Ucraina să supravieţuiască în următoarele luni, dar şi care sunt următorii paşi ai lui Vladimir Putin.
"Cred că următorii lui pași (n.r. ai lui Vladimir Putin) sunt să continue să încerce să facă orașele ucrainene nelocuibile în speranța că asta va pune sute de mii de refugiați ucraineni pe drumul spre, Europa de Vest.
Ceea ce va pune presiune asupra Kievului. Deci, cred că ei știu că singura lor speranță este să încerce să întindă asta până când noi, vestul, ne vom pierde dorinţa de a sprijini", a afirmat Ben Hodges.
Întrebat dacă ucrainenii vor supraviețui acestei ierni, generalul a afirmat că da, pentru că toată lumea încearcă să îi susțină.
"În primul rând, noi toți lucrăm împreună pentru a încerca să găsim modalități de a ajuta la protejarea rețelei electrice din Ucraina, dar va fi teribil, adică nu există nicio îndoială, va fi foarte dificil pentru oameni și nu este vorba doar de căldură, ci și de apă.
Dar cred că multe organizații internaționale lucrează pentru a ajuta la furnizarea temporară de energie electrică, precum și la reconstrucția rețelei electrice și, de asemenea, vom găsi o soluție pentru a opri atacul continuu al Rusiei.
Nu știu deocamdată care este aceasta, dar mai multe guverne depun eforturi în acest sens.Ucraina va învinge Rusia în mod tradițional vor împinge forțele rusești în afara Ucrainei, inclusiv în Crimeea și cred că acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul verii viitoare", a declarat generalul.