Generalul Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA în Europa, a vorbit în exclusivitate pentru News Hour with CNN, despre următoarea mişcare a Kremlinului în războiul care dă fiori întregii lumi.
"Kremlinul a folosit astfel de rachete hipersonice pentru a demonstra că au capabilităţile militare, vă amintiţi cum preşedintele Putin s-a lăudat încă de acum un an cu aceste arme. Deci este cu siguranţă şi o tactică psihologică. Ruşii sunt nerăbdători să întrerupă suportul logistic pe Ucraina îl primeşte din Vest.
Însă o astfel de rachetă nu face mai multe daune decât una celelalte rachete, ci este mult mai rapidă şi este dificil de interceptat. Nu ştiu câte rachete hipersonince au, nu cred că au foarte multe pentru că este o armă scumpă.
Întrebat care crede că va fi următoarea mişcarea a lui Vladimir Putin, având în vedere situaţia din teren şi faptul că armata ruşilor nu e atât de performantă aşa cum prevedea toată lumea, Ben Hodges a răspuns:
"În această săptămână sau săptămâna viitoare suntem în faza decisivă a războiului , unde există un mare potenţial ca balanţa să se încline. Eu cred că trupele ruseşti şi-au atins potenţialul maxim şi în câteva zile nu vor mai avea puterea să avanseze în acelaşi ritm. Vor încerca, îşi doresc să pună mâna pe Odesa, dar nu cred că au forţa militră şi logistica pentru a fi capabili să facă asta.
Asta înseamnă că cel mai probabil vor consolida ceea ce au câştigat până acum şi vor continua să atace cu rachete aeriene în zone civile, vor continua să omoare oameni nevinovaţi pentru a menţine această presiune, pentru a pune oamenii pe fugă, pentru a pune presiune pe toate naţiunile.
Ceea ce nu ştiu, însă, este vor escalada cu acest conflict până când vor folosi arme chimice sau arme nucleare? Cred că asta e puţin probabil. Asta ar pune lucrurile într-o altfel de paradigmă, iar Statele Unite ale Americii ar trebui să se implice cu mai multă forţă".
Ben Hodges a vorbit și despre semnalul pe care îl transmite Joe Biden prin vizita în Europa și despre deciziile la care ne putem aştepta după acest summit.
"Aceasta e o săptămână foarte importantă. Este o oportunitate pentru preşedintele Biden şi toţi şefii de stat să explice importanţa democraţiei. Vorbim despre democraţie versus autocraţie, nu este vorba doar despre Ucraina. Aşadar toate democraţiile lumii vor trebui să dea dovadă de unitate.
Sper ca preşedinetele Biden să spună: Ucraina va câştiga! Noi nu vom permite ca Ucraina să fie învinsă, nu vom permite ca autocraţia să învingă democraţia, apoi sper să invoce ceea ce preşedintele Roosevelt a spus la începutul celui de-al doilea război mondial, faptul că noi suntem arsenalul democraţiei, asta însemnând faptul că noi vom susţine Ucraina cu tot ce e necesar pentru a se apăra. Puteţi fi sigur că ultimul lucru pe care Kremlinul şi-l doreşte este un conflict cu NATO, pentru că ruşii vor fi zdrobiţi", a subliniat generalul Hodges.
Este capabilă Rusia să atace o altă ţară din Europa, precum România?
"E mult mai puţin posibil faţă de cum era în urmă cu o lună. Acum o lună, vedeam asta ca o posibilitate, dar ucraineni au provocat atâtea daune armatei ruse încât nu cret că ruşii dispun de capabilităţile militare necesare, dar asta nu înseamnă că nu e posibil, nu însemană că nu poate avea loc un incident, dar e puţin probabil! Vladimir Puțin a luat foarte multe decizii greşite şi nu văd nimic bun să iasă din acest conflict pentru Rusia! 0! Nimic bun nu va ieşi din ceea ce el a făcut!
În acelaşi timp, nu pare genul de persoană care să recunoască că a greşit şi să facă un pas în spate. Fie se va găsi o posibilitate politică prin care el să iasă victorios, deşi personal aş urî orice scenariu în care Ucraina ar pierde ceva, iar Rusia ar câştiga.
Dar totuşi cred că avem o oportunitate, Sabrina. 1 aprilie este următoarea dată pentru numărul de înrolări trebuie raportat. Așadar 130 de mii de familii din Rusia trebuie să-şi trimită fii să se înroleze în armata rusească, pentru a fi carne de tun. Dacă am putea cumva să ajungem la acele familii prin reţele de socializare, prin mesaje directe să îi ajutăm să înţeleagă ce se întâmplă şi să îi descurajăm în a-şi trimite copiii pe front. Îţi imaginezi impactul dacă măcar 20% ar decide ca fiul lor să nu meargă? Acesta ar fi un mesaj puternic transmis în societatea din Rusia", a spus generalul Ben Hodges, în interviul acordat Sabrinei Preda, pentru News Hour with CNN.