Fotografia, realizată în decembrie 2022, a fost surprinsă de o cameră de la bordul satelitului NASA. Imediat cum a fost postată pe site-ul instituției au apărut o serie de controverse, motiv pentru care specialiştii au venit cu o explicație.
Mai exact, în imagine se poate observa fața unui urs ieșind dintr-o colecție de roci și crăpături prăfuite, datorită unui fenomen numit pareidolie, o tendință psihologică care îi determină pe oameni să găsească semnificație în imagini sau sunete aleatorii.
"Există un deal cu o structură de colaps în formă de V (nasul), două cratere (ochii) și un model de fractură circulară (capul)”, se arată în declarația de pe site-ul NASA.
„Modelul de fractură circulară s-ar putea datora așezării unui depozit peste un crater de impact îngropat”, mai spun specialiştii.
Camera de la bordul Mars Reconnaissance Orbiter, numită High Resolution Imaging Experiment sau HiRISE face fotografii ale Planetei Roșii de pe orbită din 2006 și, conform UA (nr. University of Alabama), este cea mai puternică cameră trimisă vreodată pe o altă planetă.
Probabil, mai multe imagini incredibile – și poate "fețe" şi mai drăgălașe așteaptă să fie descoperite chiar peste orizontul marțian.