Comisarii de la protecţia consumatorilor au descoperit acest lucru şi deja au deschis dosar pentru compania în cauză.
"Ca urmare a liberalizării pieții energiei și gazelor președintele ANPC a considerat oportună creerea unui departament care să se ocupe separat de supravegherea acestui fenomen.", spune Sorin Susanu, inspector șef OPC Timiș.
"Din păcate, în această supraveghere, am descoperit și nereguli, cum este și exemplul de la Timișoara în care un agent economic avea o practică comercială incorectă și incelatoare față de consumatori.
Îi informa prin materiale promotioale și publicitare de faptul că prețul e de 200 de lei, în realitate el plătea 500 pentru serviciu.
Se inducea în eroare și era păcălit prin astfel de practici. Mai mult decât atât, își promova serviciile ca fiind la cel mai mic preț de pe piață cu toate că, dacă anlizăm comparația de pe ANRE, constatăm că e pe locul 6.", a explicat acesta, la Antena 3.
Practici comerciale incorecte folosite de unii furnizori de energie electrică și gaze, constatate în Ardeal
În urma unei reclamații primite la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, referitoare la practici comerciale incorecte folosite în activitate de către un operator economic din domeniul furnizării de energie electrică și gaz, o echipă de control a realizat verificări în teren.
Concluziile comisarilor CJPC Timiș au fost că operatorul economic în cauză afișa, pe site-ul propriu, sintagma "BENEFICIAZĂ DE CEL MAI BUN PREȚ LA GAZ" care nu a putut fi probată de reprezentanții companiei, comparatorul de oferte demonstrând chiar contrariul, precum și modul în care a fost prezentată oferta consumatorilor la energie electrică și gaz.
Astfel, oferta comercială preciza că prețul energiei active este, în februarie 2021, de 239,95 lei/MWh, fără accize și TVA.
După calcularea prețului complet, s-a ajuns la concluzia că prețul real ajungea la valoarea de 634,03 lei/MWh , ceea ce înseamnă că prețul final era de 2,64 ori mai mare decât cel afișat în ofertă.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul ofertei de gaz, în februarie 2021, prețul prezentat fiind de 63 lei/MWh, fără taxe incluse. Prețul final care conținea toate taxele ajungea la 123,88 lei/MWh, adică aproape dublu față de cel prezentat.
Echipa de control de la CJPC Timiș a considerat că informația astfel prezentată de operatorul economic în oferta sa, atrage mult mai ușor consumatorul, acesta constatând după încheierea contractului că, de fapt, prețul final pe care urmează să-l plătească este altul, mult mai mare.
Operatorul economic avea obligația, conform legii, să prezinte în ofertă prețul final al utilităților furnizate
"Manifestăm toleranță zero față de practicile comerciale incorecte folosite de unii operatori economici din domeniul furnizării de energie electrică și gaze naturale, precum și față de modalitățile de informare incomplete sau înșelătoare, atunci cînd acestea sunt utilizate – în conformitate cu competențele legale pe care le are Autoritatea, în domeniu.
Consumatorii se pot baza pe sprijinul nostru, așa cum am demonstrat de fiecare dată și anume, că le apărăm drepturile și interesele în raport cu operatorii economici, în timpul actului comercial", a precizat Claudiu Dolot, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
În urma controlului, echipa de comisari de la CJPC Timiș a dispus o măsură de încetare a practicii comerciale incorecte constatate, urmând ca, în cel mai scurt timp, operatorul economic să informeze CJPC Timiș cu privire la conformarea în raport cu măsura dispusă.
O familie din Alba Iulia au primit o factura la energia electrică de 28.000 de lei
Si acesta nu este singurul caz. O familie din Alba Iulia au primit o factura la energia electrică de 28.000 de lei, bani pe care, spun ei, nu ar reusi sa-i stranga foarte curand.
"Împreună. De peste 120 de ani…Şi facturile cred ca tot de-atunci se adună. Care este reacţia social acceptată când primeşti o factură de 27.808,13 lei, sâmbătă după-masa?", au scris aceștia pe Facebook.
Cum nu deţin vreo fabrică şi nici nu alimentează un oraş întreg, familia crede că trebuie să fie o greşeală de calcul care va fi remediată de furnizorul de energie electrică.