Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Fabricile vor produce cu zeci de mii de mașini mai puțin, iar prețurile la autovehiculele second-hand vor exploda

Fabricile vor produce cu zeci de mii de mașini mai puțin, iar prețurile la autovehiculele second-hand vor exploda

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:07 11 Noi 2021 Modificat la 19:12 11 Noi 2021
Fabricile vor produce cu zeci de mii de mașini mai puțin, iar prețurile la autovehiculele second-hand vor exploda
Sursa foto: Captură Antena 3

Criza microcipurilor afectează aproximativ toate dotările dintr-o mașină.

Începând de la navigație, instrumentarul de bord, comenzile de pe volan, închiderea și deschiderea ușilor, sistemul automat de închidere, luminile ambientale.

"Înainte de criza microcipurilor o mașină pe comandă care nu se afla pe stoc putea să vină undeva la 4-5 luni, acum timpul acesta este dublu", a spus Remus Dominic, agent vânzări auto.

În prezent, industria microcipurilor înregistrează venituri anuale de 450 de miliarde de dolari, iar valoarea de piața a companiilor din domeniu la bursă depășește 4 trilioane de dolari, de patru ori mai mult decât în urmă cu 5 ani.

În România, înmatriculările de mașini noi au înregistrat o creștere de 4,3% în ianuarie-septembrie 2021 față de aceeași perioadă din 2020.

Mai mult, criza semiconductorilor influențează direct și prețul mașinilor second-hand, pentru că mașinile la mâna a doua devin astfel soluția rapidă pentru satisfacerea dorinței de înoire a autoturismului personal.

"Există posibilitatea creșterii prețurilor, dar în opinia mea nu mai mult de 10%, iar în cazul târgurilor, acolo unde se întâlneşte oferta de cumpărare cu cea de vânzare există întotdeauna negociere. Oamenii vor merge în continuare să îşi cumpere maşină nouă, chiar dacă va fi o întârziere în livrare de 6-8 luni, mergând cu mașina pe care o are acum", a spus Nicolae Răgălie, director târg auto.

Producătorii de mașini sunt încrezători însă, că anul viitor datorită cererii mari autoturisme noi, va fi stimulată și producererea de microcipuri.

×
TOP articole
x close