Adrian Şonka, astronom si coordonator al Observatorului «Vasile Urseanu» din Bucureşti a explicat la Antena 3, aceste fenomene şi posibilele efecte generate de creşterea activităţii solare.
„De pe soare a plecat acum două zile un nor de gaz și de nuclee de fier înspre Pământ, în urma unei rupții puternice. Şi, în două zile acest nor a ajuns lângă Pământ, adică astăzi, și aici a început să se ia la trântă cu câmpul magnetic al planetei noastre.
Practic, dacă ne aflăm în spațiu cosmic nu ne deranjează cu nimic, noi suntem, însă, pe Pământ și observăm efectele acestei erupții asupra câmpului magnetic al Pământului.
Dacă norul ar fi fost mai intens, erupțiile ar fi fost mai intense şi atunci am fi putut vedea ceva probleme la sateliții artificiali, unii dintre ei, care nu sunt protejați sau eventual aproape de polii magnetici ceva scurgeri de curent prin atmosferă, pe transformatoare, dar nu a fost cazul acum și nu i-a afectat nici pe cei care se ocupă cu astrologia", a explicat astronomul Adrian Şonka.
Întrebat dacă acest gen de avertizări vor mai fi şi pe viitor având în vedere creșterea activității Soarelui, Şonka a explicat faptul că până acum jumătate de an, Soarele a fost la minim de activitate și acum începe să își crească activitatea și, cu cât vom avea mai multe pete pe soare, cu atât vom avea mai multe erupții, emisii de lumină și de materie.
„Așteptați-vă ca în următorii cinci, șase ani Soarele să ajungă la maxim și să fie din ce în ce mai multe știri de genul acesta. O să terminăm cu informațiile acestea, despre Soare, abia peste opt, nouă ani când va începe iar minimul solar. Dar de acum activitatea crește. Soarele face asta de miliarde de ani, are un maxim și un minim de activitate, iar maximele se repetă pe la 11 ani", a mai spus Adrian Şonka, astronom si coordonator al Observatorului «Vasile Urseanu» din Bucureşti.