Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Escrocii sentimentali se îmbogățesc din falsa dragoste online. Doi români au apelat la aceeași metodă

Escrocii sentimentali se îmbogățesc din falsa dragoste online. Doi români au apelat la aceeași metodă

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 19:32 15 Feb 2022 Modificat la 19:35 15 Feb 2022
Simon Leviev
Escrocii sentimentali se îmbogățesc din falsa dragoste online. Doi români au apelat la aceeași metodă Sursa foto: Twitter/ Netflix

Un escroc sentimental internațional a fost arestat la Cluj. Pe numele lui era emis un mandat european de arestare a autorităților de la Sofia. Se ascundea la Floreşti şi probabil era în căutarea de noi victime. Este acuzat ca a oferit prin șantaj sentimental 57.000 de euro de la o femeie din Plovdiv.

E aceeași rețetă care a inspirat documentarul Netflix, lansat în urmă cu câteva săptămâni. Tot la Cluj, un alt bărbat, un român, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru că a șantajat-o pe fosta iubită. Toti trei au în comun reteaua de socializare, unde navigheaza ca sa le agațe pe victime.

El este cel despre care se spune că ar fi escrocat femei din toată lumea cu peste 10 milioane de lire sterline, Simon Leviev. Un israelian condamnat pentru fraudă în Finalnda, arestat în 2019 în Grecia și eliberat după doar 5 luni de pușcărie.

Are conturi pe mai multe rețele de socializare și postează și acum clipuri și fotografii în care se vede că duce o viață scumpă. Este cel demascat de o rețea online de televiziune, într-un documentar bazat pe experiențele personale ale câtorva dintre victimele escrocului. Acum e liber și se plimbă cu avion privat, mașini luxoase și promite că va face și un documentar cu versiunea sa.

Rețeta folosită de cel mai cunoscut escroc sentimental al lumii este ridicată de la rangul de artă infracțională. Le dădea întâlnire, le plimba cu mașini de sute de mii de lire sterline, le oferea buchete imense de flori, iar întâlnirile aranjate în hoteluri de 5 stele din alte țări le făcea să cadă în plasa lui.

Toată viața lui era o invenție. Se dădea a fi copilul unei familii care avea un imperiu construit din afacerile cu diamante. Și brusc începe să le ceară bani. Sume din ce în ce mai mari. Aventurile lui Simon au început pe o aplicație de dating, unde acum este interzis. Pe aceeași aplicației, unde o fată din Cluj a fost șantajată de un it-ist de 32 de ani cu divulgarea unor imagini compromițătoare. Bărbatul a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare și obligat să facă munca în folosul comunității la o biserică, 60 de zile.

×
x close