Incidentul a avut loc sâmbătă, după miezul nopții, la un local de lux, acolo unde au petrecut 200 de elevi, de la o școală din Otopeni. Din primele cercetări, reiese că un coleg le-a adus fetelor votcă disimulată în sticle de apă. Petrecerea s-a terminat însă brusc în momentul în care elevele de clasa a VII-a au leșinat, iar părinţii au chemat ambulanța.
Ajunse la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, adolescentele au rămas internate până a doua zi. Cât despre restul petrecăreților, profesorii au decis să îi trimită imediat acasă.
Doua eleve de clasa a VII-a au băut la bal până au leşinat
După izbucnirea scandalului, reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov au solicitat lămuriri de la conducerea Liceului Ioan Petruș din Otopeni. Elevii care vor fi găsiți vinovați riscă scăderea notei la purtare sau chiar să rămână repetenți.
În paralel, și polițiștii au demarat verificări.
"Ca urmare a unor informații apărute pe grupurile de părinți ale elevilor de la un liceu din Otopeni, cu privire la faptul că de la un banchet desfășurat în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, s-a ajuns la spital în urma consumului de alcool și alte substanțe, polițiștii orașului Otopeni s-au autosesizat și efectuează verificări", a spus pentru Antena 3 CNN, Anne-Marie Ciolcă.
Din primele cercetări a reieșit că elevii au consumat doar băuturi alcoolice, nu și substanțe psihoactive. Totodată, oamenii legii au aflat că un elev de clasa a VIII-a ascuns votcă în sticlele de apă plată și împreună cu cele două adolescente, au băut încă de pe drum, când se aflau în limuzina care îi ducea la local.
Reacţia părinţilor
Deși la petreceri au participat aproximativ 40 de părinți și profesori, niciunul nu și-a dat seama.
"Trebuia să-i supravegheze, chiar dacă au ieșit afară. Afară poate au avut băutura. Înăuntru nu se poate să ai că poate sunt camere de supraveghere", spune o femeie.
"Petreceri private și atunci sunt mai greu de gestionat, iar părinții trebuie să implice. Părinții sunt vinovați. Părinții trebuie să ia atitudine, părinții trebuie să facă educație extra-școlară", mai spune un bărbat.
Conducerea salonului unde a avut loc banchetul a comunicat că elevilor le-au fost servite doar băuturi non-alcoolice și au pus la dispoziția anchetatorilor imagini surprinse de camerele de supraveghere.