Fratele lui Ofri Bibas Levy, împreună cu soția și cei doi copii, de patru ani și zece luni, dar și socrii sunt în mâinile Hamas.
"Mâine se împlinesc două săptămâni de când nu știm ce se întâmplă cu familia noastră, nu știm unde este ținută, nu știm dacă primesc mâncare, nu știm dacă fratele meu a fost rănit, dacă a primit vreun fel de îngrijire medicală. Suntem foarte îngrijorați, ne simțim foarte neajutorați și foarte nesiguri în legătură cu ce se întâmplă", a declarat Ofri Bibas Levy, rudă a ostaticilor luați de Hamas
Întrebată ce sentiment a trăit atunci când a văzut că teroriștii Hamas striga la cumnata și cei doi copii ai săi, Ofri Bibas Levy a declarat că putea vedea groaza din ochii ei.
"Mă întreb dacă sunt torturați, în ce condiții sunt ținuți. Îmi imaginez lucruri oribile și imaginea îmi trece tot timpul prin fața ochilor. Mi-e foarte greu să îmi imaginez cum se descurcă cumnata cu cei doi copii ăn Gaza.
Ei sunt teroriști. Nu vreau să spun animale, pentru că animalele sunt mai bune decât ei. Ardeau copiii, familii de vii, au găsit cadavre de familii care se țineau de mână, se îmbrățișau și pur și simplu ardeau. E ca un film de groază. Au trecut două săptămâni, este timpul să acționăm", a mai precizat tânăra.