Celebrul influencer este singurul arestat din dosar care a dat până acum mărturie în faţa anchetatorilor DIICOT.
Antena 3 CNN vă prezintă, în exclusivitate, o parte din declaraţia milionarului.
"Am înţeles acuzaţia care mi se aduce şi precizez faptul că sunt total nevinovat. Fetele nu mi-au trimis niciodată bani, eu le-am trimis lor bani, practic eu sunt persoana traficată în acest caz.
Am înţeles că au existat discuţii între fete, dar având în vedere că nu cunosc limba română, nu ştiu ce motive au existat." Asta a susţinut celebrul influencer în faţa anchetatorilor.
Citiţi şi: Stenogramele conversaţiilor din casa fraţilor Tate: "Fă pe proasta! Merităm un Oscar"
"Pe Luana am văzut-o şi salutat-o de trei ori în viaţa mea, dar de fiecare dată, cu ocazia unor petreceri. Fratele meu o cunoştea de mai de mult, dar nu ştiu ce legătură era între aceştia. Georgiana este asistenta noastră şi face curat, nu am habar ce se află în telefonul asistentei mele, veterinarului meu, etc. Nu este treaba mea."
Georgiana Naghel, cea la care face referire Andrew Tate, este omul lor de încredere, femeia din umbră care a preluat în acte mai toate afacerile.
Despre ea s-a spus că este ultima iubită oficială a lui Andrew Tate. Iar, despre cealaltă fată, arestată cu ei în acelaşi dosar, se ştie că a fost poliţistă la Secţia 7. Ambele, supranumite îngerii lui Tate, sunt acuzate de procurorii DIICOT de crearea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi exploatare sexuală.
"Am citit dosarul şi sunt multe legături ce lipsesc, faptul că am prins-o pe A. în pat cu un alt bărbat, că-mi cerea mereu bani, că avea mai multe idei de afaceri, precum o cafenea, un club pe plajă, şi că voia să devină celebră pe Youtube. În ceea ce priveşte ideile sale, i-am spus să facă ce vrea ea, să păstreze banii, că eu sunt ocupat. În cea mai mare parte a timpului, ea era în România, dar eu nu eram în ţară. Avem dovezi că ea obişnuia să-i şantajeze pe bărbaţi, în schimbul unor sume de bani. (...) Practic, orice discuţie care poate fi caracterizată ca negativă cu A., a fost pentru că aceasta îmi cerea mereu bani. O cunoşteam din Londra, lucra într-un club de noapte şi avea probleme cu drogurile".
Fata la care face referire Andrew Tate este cea care l-a acuzat de viol.
"Ea mi-a spus că vrea să vină în România. Iar când a venit în România, eu nici măcar nu eram în ţară. Nu-mi amintesc dacă i-am plătit eu biletul de avion. Aceasta a locuit aproximativ 2-3 săptămâni în România. Ulterior s-a autoinvitat să locuiască cu mine în casă, lucru cu care eu nu am fost de acord, pentru că nu voiam să-mi strice reputaţia pe care o aveam în România. Atunci i-am prezentat-o pe Georgiana ca fiind asistenta mea şi să apeleze la ea pentru orice problemă pe care o are. (...) Deşi ştiam cu ce se ocupă A. şi că aceasta consumă droguri, am acceptat să mă văd cu ea din prostie, a fost cea mai mare greşeală din viaţa mea."
Andrew Tate a mai declarat că i-ar fi dat fetei 10.000 de euro în perioada în care a locuit în România.
În dosar sunt şase victime. O tânără din America, una din Republica Moldova şi patru românce. Toate, spun anchetatorii DIICOT, au fost manipulate şi păcălite de fraţii Tate prin metoda "Loverboy".
Potrivit unui document oficial, faptele s-ar fi săvârşit în perioada ianuarie 2021- decembrie 2022.
Acuzaţiile sunt dintre cele mai grave: crearea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, exploatare sexuală, viol şi spălarea banilor.