La creșterea lefelor conform legii nimeni nu mai visează pentru că nici măcar promisiuni nu mai există.
În tot acest timp, partenerii profesorilor, îngrijitori, administratori sau fochişti trăiesc la limita sărăciei.
"Până la sfârşitul acestui an, profesorii ar trebui să primească în conturi în medie 130 de lei net, care reprezinta diferenţe salariale din 2017 şi până astăzi. Sindicaliștii spun că au aflat că guvernanții vor să îi amâne pe profesori din nou, până în 2023. Despre majorări salariale conform legii, nici nu poate fi vorba", a relatat Ioana Cîşlaru, reporter Antena 3 CNN.
Ce salariu are un profesor debutant
Solidari cu foschiştii, administratorii şi îngrijitorii din şcoli, dar şi cu profesorii debutanţi, care au un salariu de doar 2.480 de lei net, membrii sindicatelor din învăţământ vor protesta alături de poliţişti şi alţi bugetari joi, la geamul premierului.
"Va fi un miting în Piaţa Victoriei si apoi mergem către Piata Revoluției. Vine un moment T0 în care nu mai poate nimeni să îi stăpânească pe oameni şi atunci Doamne Ferește de o revoltă națională, pe care nimeni nu o mai poate potoli", a declarat Anton Hadăr, preşedinte F.N.S "Alma Mater", în exclusivitate la News Hour With CNN.
Între timp, cei care se gândesc la cariera didactică spun că un salariu motivant pentru a intra în sistem porneşte de la cel puţin 3000 de lei net.
Noul ministru al educaţiei şi-ar dori salarii mai mari pentru dascăli, dar dă de înțeles că nu ar exista bani pentru asta.
Conform legii, salariile profesorilor şi agajaţilor din şcoli sau universități ar fi trebuit să crească cu 16% încă din 2020.
Până acum, Guvernul a acordat doar 4% în plus. Diferenţele dintre ce ar fi trebuit să primească legal şi ce au primit deja se plătesc în tranşe până în 2026.