Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Dan Antonescu, criminalist, despre cercetarea exploziei din Arad: ”Cooperarea cu poliția de peste graniță este foarte fructuoasă”

Dan Antonescu, criminalist, despre cercetarea exploziei din Arad: ”Cooperarea cu poliția de peste graniță este foarte fructuoasă”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 18:26 31 Mai 2021 Modificat la 18:43 31 Mai 2021
o_1f71ggb201dhl1ugnmnv2hh1d1db.jpg
Sursa foto: Antena3

„Vorbim despre o zonă în apropierea graniței. Cooperarea polițienească este extrem de fructuoasă între polițiile din statele europene. În astfel de situații, în primul rând se verifică în statisticile Poliției Române dacă există persoane care sunt suspectate sau au fost identificate în trecut cu un mod de operare asemănător, se solicită astfel de date polițiilor din comunitatea europeană și ulterior prin INterpol se va solicita și mai departe”, a explicat pentru News Hour with CNN Dan Antonescu.

Criminalistul a înaintat mai multe ipoteze despre modul în care a fost organizat asasinatul.

„Fie el a fost lipit pe burta mașinii, și este foarte ușor de cuplat un astfel de dispozitiv, și chiar sub locul șoferului. E adevărat că au fost voci care au spus că în cazul acesta poate nu s-ar fi deschis ușile, n-ar fi zburat plafonul. E părerea lor. O expertiză sau un experiment pirotehnic ar putea confirma sau infirma varianta aceasta. Ar fi putut fi amplasat în interiorul mașinii pentru că hoții de mașini, chiar și de mașini moderne cu sisteme sofisticate de siguranță, reușesc să pătrundă înăuntru, să fure mașinile respective.”, a precizat expertul.

Dan Antonescu susține că, în cazul în care asasinatul a fost orchestrat de mai multe persoane, pedeapsa legală pentru cel care a comandat explozia este egală cu a celui care șa executat-o:

„Dacă avem de-a face cu un executant și cu un om care a comandat fapta, pedeapsa în momentul în care vor fi prinși va fi aceeași. Așa prevede codul penal, ca formă de participațiune, insitgarea. Instigatorul primește aceeași pedeapsă cu executantul.”

×
TOP articole
x close