"Acest Mercur Retrograd conjugat cu eclipsa este marea problemă și oamenii s-ar putea să simtă o anumită presiune, mai ales că iunie este o lună de vârf în ceea ce privește din nou tensiunea dintre două planete care sunt cumva amprenta lui 2021, Uranus și Saturn.
Deci este nevoie de foarte multă răbdare, pentru că evenimentele se pot suprapune unele peste celelalte, sistemul nostru nervos s-ar putea să nu ducă toată încărcătura acestei perioade, trebuie să avem răbdare pentru că unele lucruri se pot anula, se pot amâna, anumite răspunsuri pot întârzia, este mai greu cu concentrarea, este o perioadă de examene, populația tânără este afectată de toată această situația cu acest Mercur Retrograd, se pot pot produce și anumite revelații prin informațiile primite, este foarte bine să le căutăm, să le cerem pentru că eclipsele au un efect și pozitiv, dar și mai puțin pozitiv.
Cei care călătoresc s-ar putea să fie cumva afectați și impactați, mai ales atunci când nu mai au răbdare, pentru că eclipsa de Soare se produce chiar pe Gemerni, care are legătură cu drumurile și aici s-ar putea să fie niște probleme să auzim de tot felul de situații.
Altfel, toată această conjuctură poată să presupună reluarea unor probleme mai vechi, repunerea pe ordine ale unor proiecte și cred eu că este un mare boom această zi, este un efect astrologic care poate să ducă oamenii pe făgașuri noi, în funcție de informațiile primite", a spus Cristina Demetrescu, la News Hour with CNN.