Plecase cu iubitul, şi el fost profesor, într-o excursie. Apoi nu a mai răspuns la telefon. Autorităţile au intrat în alertă încă din momentul în care a fost anunţată poliţia. Individul avea antecedente - îşi bătuse o fostă iubită în stradă, în centrul oraşului. Iar alte femei cu care a locuit îl reclamaseră pentru violenţă. El este în continuare căutat de oamenii legii.
Alerta s-a dat după ce poliţiştii din Bihor au găsit, în spatele unei benzinării dezafectate, cadavrul acoperit cu saci negri. Imediat, şi-au alertat şi colegii din Cluj. Aveau informaţii că Beata Molnar s-ar putea afla în județul vecin. Totul după ce au căutat pe camerele de supraveghere maşina individului şi i-au refăcut traseul.
Ultima dată, femeia de 30 de ani a fost văzută în compania bărbatului, în Cluj. Au plecat de la o întâlnire cu câţiva prieteni cărora le-au spus că merg în satul Răchiţele. De acolo a trimis şi ultimele poze cu ea. Cadavrul ei a fost găsit, aruncat, la 70 de km distanţă, în comuna Borod, judeţul Bihor.
Acolo, au ajuns astăzi poliţiştii criminalişti. Au ridicat probe, iar trupul femeii a fost luat de IML. Medicii legişti urmează să stabilească cum a murit exact tânăra. Ar fi fost ucisă, spun surse din anchetă, undeva în judeţul Cluj şi abandonată apoi pe acel câmp.
Poliţiştii au găsit în casa în care locuiau cei doi telefonul bărbatului. El este încontinuare căutat de oamenii legii.
În 2020, o fostă iubită de-a individului l-a reclamat la poliţie că a bătut-o violent pe stradă, după o ceartă conjungală. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi plasat apoi sub control judiciar. A fost obligat să ia tratament şi să meargă la şedinţe de reabilitare.
Imediat după scandal a fost dat afară de la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. Beata era doctorand şi i-a suplinit orele. A început o relaţie cu el, deşi colegii au avertizat-o că este un om violent. Tânăra le-ar fi spus însă că merită o a doua şansă.
Întrebat dacă am putea vorbi în acest caz despre o crimă cu premeditare, ținând cont de antecedentele acestui individ, expertul criminolog Dan Antonescu a răspuns:
"În opinia mea, da, dar sub rezerva prezumției de nevinovăție o să fac un scurt comentariu. E un caz clasic de acordare încrederii unui om care nu o merita și chiar dacă a fost atenționată de colegi, de cunoscuți că personajul respectiv este extrem de violent a zis să-i ofere o șansă.
Astfel de șanse nu înseamnă pentru indivizii de teapa lui decât o încurajare. Au impresia că violența face parte din viață și ea trebuie aplicată atunci când el are chef. De asemenea, cei care l-au anchetat, în opinia mea, l-a tratat cu prea multă blândețe. Astfel de porniri, pe lângă ceea ce i s-a impus să facă, un tratament, o consiliere psihologică, sunt prea puține. Sunt oameni care sunt violenți indiferent ce ar face și atunci ei trebuie îndepărtați cât mai mult timp de lângă cei care pot să le devină victime".