La Kiev oamenii nu au uitat de probelele interne şi au ieșit în stradă nemulțumiți de salarii dar și pentru a arăta sprijinul în cazul unui atac din partea Rusiei.
Pe străzi sunt multe echipaje de poliţie. În afara orașelor mari forţele militare se pregătesc organizat cu aliați şi sub coordonarea americanilor, însă în orașe viaţa pare să decurgă în mod normal.
Totuși amenințarea se simte mai ales din punct de vedere social.
Spre exemplu, la aeroport când am vrut să închiriem o maşină nu am putut lua un 4x4 pentru că toate mașinile mari au fost luat de delegații străini care în perioada asta s-au retras în zonele mai liniștite din ţară.
Forţele internaționale încearcă să negocieze un armistițiu între cele două ţări. Ucraina este amenințată de o prezența masivă de 75% din efectivele militare ale Federaţiei Ruse.
În aceste condiţii la Kiev, civilii au început pregătirile alături de forţele armate pentru o eventuală invazie.
Mai exact, oamenii sunt instruiți cum să folosească adăposturile civile şi cum să reacționeze în faţa unui război hibrid.
Asta înseamnă ca pe lângă prezența militară efectivă se aşteaptă să cadă curentul, să nu mai funcționeze ATM-urile bancare sau să nu mai funcționeze internetul.
Forţele internaționale sprijină Ucraina şi sunt aduse terminale WI-FI sau generatoare de energie pentru a ajuta populația să treacă de această perioadă.
Pe de cealaltă parte, Rusia continuă să susţină că nu invadează Ucraina, dar analiștii militari din toată lumea spun că Moscova este pregătită să suporte sancțiunile economice anunțate numai pentru a-şi atinge obiectivul strategic.
Vorbim de cele mai drastice sancțiuni date vreodată unui stat, dacă situaţia nu se detensionează.