Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Companiile aeriene au început să anuleze cursele din și spre România

Companiile aeriene au început să anuleze cursele din și spre România

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 18:30 23 Sep 2021 Modificat la 18:55 23 Sep 2021
companii-aeriene-curse-italia
Sursa foto: Hepta

Motivul principal al anulărilor este lipsa de pasageri în perioadele respective. Astfel, de exemplu, pe rutele unde erau 3-4 zboruri săptămânal, a mai rămas unul singur, iar pasagerii au fost relocaţi către acesta.

Ce putem face să ne recuperăm banii dacă nu suntem de acord cu relocarea sau dacă zborurile au fost complet anulate, a explicat, la News Hour With CNN, avocatul Adrian Mihail.

"Întotdeauna, dacă recuperarea acestor despăgubiri sau a contravalorii biletelor nu reușește pe cale amiabilă, oricând se poate apela la instanța de judecată.

Din cauza suspendării unor dispoziții privind obligativitatea de a menține un număr minim de zboruri pe o ruta - anterior COVID transportatorii erau obligați să onoreze cel puțin 80% din zborurile programate pe un an, pe o rută, pentru a o putea păstra - s-a ajuns la aceste abuzuri.

Pasagerii trebuie să știe că, în continuare, sunt protejați de restul regulamentelor europene și au dreptul la aceleași despăgubiri la care aveau dreptul înainte de martie 2020.

Rata de refuz, inclusiv a rambursării contravalorii biletelor, a crescut foarte mult. Nu doar transportatorii sunt de vină aici, ci și agențiile online care comercializează bilete ci și aceste agregatoare care vând bilete. De multe ori, transportatorii au rambursat costul biletelor direct intermediarului care a vândut biletele iar acesta nu i-a mai returnat pasagerului.", a precizat avocatul.

×
x close