Cu toate că, în multe zone, oamenii au rămas fără strictul necesar, mulţi refuză încă se plece. Fie nu vor să-şi părăsească singurul cămin pe care l-au cunoscut vreodată, fie nu au posibilitatea să se deplaseze, toţi, fără excepţie, ar putea deveni la un moment dat victime ale atacurilor ruse.
”Este un drum pe care puţini se mai încumetă acum să-l facă.
Dar voluntarul Aleksandr Prokopenko face acestă cursă periculoasă zilnic spre oraşul său natal, Popasna, asaltat de ruşi, pentru a-i salva de luptele grele pe ucrainenii rămaşi acolo.
Bombardează orice, ne spune, autobuze şcolare, pe cei de la Crucea Roşie, orice mişcă.
Şi atunci de ce faci această treabă?”
Prokoprnko își iubește orașul și nu îi poate părăsi pe cei de aici care au nevoie de ajutor. El speră ca ploaia să ducă la o întrerupere a focurilor de artilerie neîncetate de până acum.
Satul Kamishevakha, de la marginea Popasnei a fost bombardat masiv de ruşi. Celor de-aici le-a fost tăiat accesul la utilităţi.
Aşa că nu mai e electricitate, nici apă, oamenii colectează apa de ploaie.
Pentru cei care au ales să plece, sunt puţine opţiuni.
