Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Ciucă sau Ciolacu, cine intră în cursă? PNL și PSD taie de șapte ori ca să decidă o dată dacă merg împreună și la prezidențiale și parlamentare

Ciucă sau Ciolacu, cine intră în cursă? PNL și PSD taie de șapte ori ca să decidă o dată dacă merg împreună și la prezidențiale și parlamentare

A început o altă numărătoare, cea de candidați pentru prezidențiale

WhatsApp Image 2024-06-11 at 19.04.06
de Vasile Marcu    |    11 Iun 2024   •   19:28

Nicolae Ciucă sau Marcel Ciolacu? Săptămâna aceasta ar trebui să fie cea a deciziei legate de viitorul candidat la prezidențiale, dacă PSD și PNL vor fi adversare la alegerile din septembrie, sau dacă amândouă vor susține un candidat comun. Marți, a doua zi după alegerile de duminică, a exista o primă discuție între liderii Coaliției pe acest subiect. Nu s-a luat însă nicio decizie, fiecare partid în parte trebuie să decidă mai întâi cum vrea să se prezinte la alegerile din toamnă. Sursele Antena3 CNN vorbesc despre faptul că se ia în calcul o alianţă atât pentru prezidenţiale cât şi pentru alegerile parlamentare, pentru că pericolul ascensiunii partidelor extremiste este încă mare, după cum s-a văzut în scorul obținut de acestea la scrutinul de duminică. 

Deocamdată, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a negat varianta unui candidat comun pentru Cotroceni. Pe de altă parte, PSD este impulsionat acum de rezultatul bun la europarlamentare și locale, dar Marcel Ciolacu nu ar vrea să fie candidat unic fără susținerea liberalilor.

Într-adevăr, Marcel Ciolacu și-ar dori sprijinul liberalilor pentru o candidatură comună, dacă el ar fi candidatul social-democraților. Ar trebui să se întâmplă acest lucru, pentru că PSD a câștigat clar alegerile, au cei mai mulți primari, cei mai mulți consilieri, deci ei ar trebui să dea și candidatul pentru alegerile prezidențiale, dar doar sprijiniți de liberali.

Dacă nu există acest sprijin, atunci Marcel Ciolacu preferă să facă un pas în spate, pentru că este riscant să candideze din partea Partidului Social Democrat fără acest sprijin al PNL, și atunci ar căuta o altă variantă.

Cert este că la sfârșitul acestei săptămâni social-democrații se întâlnesc într-un format mai extins al conducerii partidului și acolo vor va testa Marcel Ciolacu sprijinul pentru el, dar și posibilă altă candidatură în cazul în care nu există acest acest sprijin al Partidului Național Liberal.

De cealaltă parte, liberalii spun foarte clar că merg cu candidat propriu la alegerile prezidențiale, dar mai întâi trebuie să aibă această discuție în partid și - în format extins - în coaliția de guvernare.

Mai mult, liberalii spun că o candidatură proprie ar avantaja Partidul Național Liberal pe perioada viitoare, de aceea ar prefera această variantă, însă ne vom lămuri la sfârșitul săptămânii deoarece până atunci cele două partide vor trebui să decidă dacă merg împreună sau separat.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Coaliția a decis calendarul electoral. Românii votează și de Ziua Națională
x close