Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Mii de concedii medicale suspecte descoperite în raportul CNAS | Lista judeţelor unde românii au făcut cereri record

Mii de concedii medicale suspecte descoperite în raportul CNAS | Lista judeţelor unde românii au făcut cereri record

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:06 27 Feb 2024 Modificat la 00:35 28 Feb 2024

Potrivit ultimului raport al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în 2023 au fost eliberate în total, aproape 3,4 milioane de certificate de concedii medicale, după cum urmează:

  • 1,8 milioane certificate eliberate de medicii de familie,
  • 1,3 milioane de concedii medicale date în ambulatoriu,
  • peste 240.000 de concedii medicale eliberate în spitale.

Acum, mare atenție, aceste concedii au fost eliberate în totalul lor de 53.026 de medici. Dar foarte dubios este că doar 100 de medici au eliberat un total de 100.000 de concedii medicale. Mai mult decât atât, 14 dintre ei au eliberat fiecare câte 1.400 de concedii medicale. Cele mai multe astfel de certificate eliberate de un singur medic au fost la Cluj, respectiv 3.225 de concedii medicale eliberate.

Vorbim totuși despre un medic oncolog, ceea ce cumva explică numărul mare. Problema ar fi la un alt medic din Olt. Acesta este medic de medicină internă care a eliberat nu mai puțin de 3.063  de concedii medicale, multe dintre ele aparținând altor afecțiuni față de specializarea acestui medic. Și vorbim despre afecțiuni ale coloanei, chiar infecții urinare.

Dacă este să ne uităm pe județe, și aici sunt situații care dau cumva cu virgulă. În top șapte județe cu cele mai multe concedii medicale eliberate în 2023 se află București, Cluj, Prahova, Iași  Mureș, Timiș sau Sibiu.

Acum, în județele în care există centre universitare București, Iași, da, și chiar Timiș și evident că acolo sunt și mai multe spitale, ar fi de înțeles. Dar ce caută, de exemplu, în acest top Prahova sau Sibiu, Sibiu?
Ei bine, toate aceste puse cap la cap înseamnă la un calcul făcut pe 31 ianuarie 2024 nu mai puţin de  3,2 miliarde de lei, bani plătiți de stat. 

×
Etichete: concedii medicale
x close