Pandemia le-a diminuat veniturile multor români, iar plata ratelor la bănci a devenit o corvoadă pentru unii.
Ce trebuie să faceţi dacă nu mai puteți să vă achitați ratele
Dacă sunteți în situația în care nu mai puteți să vă achitați ratele, specialiștii vă sfătuiesc să vă adresați întâi băncii pentru o eventuală renegociere.
"Şi aceste soluţii pot să fie, ori o refinanţare, ori rescadenţare, ori o suspendare de plată a ratelor, poate chiar se face o negociere şi se mai reduc comisioane sau dobânzi", a declarat Irina Chiţu, analist financiar.
Românii pot găsi soluţii la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor
Dacă banca nu răspunde solicitării sau nu sunteţi mulţumiţi de soluţiile oferite, atunci puteţi apela la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar.
Este o instituție al cărei scop este să facă pace între dumneavoastră și bancă.
"Sunt peste 2.000 de cereri care au trecut prin toată filiera, adică au fost conciliate, s-au dat soluţii, părţile au acceptat soluţia. Iar valoarea beneficiile rezultate până la finalul trimestrului acestuia este de aproximativ 5.25 de milioane de euro", a precizat Liviu Vladimir Fenoghen, director CSALB.
Concilierea este gratuită pentru consumatori, însă instituțiile bancare plătesc o taxă de 993 de lei.
"Amândouă părţile au avantajul că se rezolvă în maxim 90 de zile această procedură. Consumatorii nu mai pot să le plătească, şi-au pierdut locul de muncă, a intervenit un deces în familie, au intervenit cazuri fericite, s-au născut copii, cheltuielile au crescut, iar veniturile sunt mai mici" a adăugat directorul CSALB.
În prezent sunt 480.000 de români care au restanțe la rate mai mari de 30 de zile.