Operaţiunea a primit numele de "London Bridge" (numele de cod al suveranei britanice). A fost pregătit, de asemenea, și planul „Operation Spring Tide” referitor la urcarea pe tron a Prinţului Charles care va fi proclamat rege a doua zi.
Astfel, sunt prevăzute diferite itinerarii şi modalităţi de transport în funcţie de locul unde va surveni decesul reginei, în Scoţia sau Anglia, la reşedinţa sa.
Primul ca va fi anunţat de către secretarul reginei va fi premierul britanic, primul oficial care va putea face declarații după vestea morţii. O „cascadă” de apeluri telefonice va urma începând cu secretarul cabinetului şi apoi miniştrii şi alţi funcţionari înalţi. Membrii consiliului privat, care se ocupă de afacerile guvernamentale în numele reginei, vor fi informaţi de asemenea de secretarul reginei.
„Dragi colegi, scriu cu tristeţe pentru a vă informa despre moartea Majestăţii Sale Regina”, se arată în varianta de email care va transmisă miniştrilor.
Casa Regală va emite o „notificare oficială” către Asociaţia Presei prin care vestea morţii va ajunge la populaţie, inclusiv confirmarea că funeraliile Majestăţii Sale vor avea loc zece zile mai târziu la Westminster Abbey înainte de a fi îngropată în cripta familiei lângă iubitul ei soţ, prinţul Philip, la castelul Windsor.
Site-ul Casei Regale va apărea pe un fond negru şi va avea un mesaj despre moartea reginei. Site-urile guvernului britanice vor purta un banner negru. Conturile de socializare nu vor mai transmite decât conţinut urgent aprobat de directorul comunicării, iar redistribuirile nu mai sunt permise.
Planul prevede coborârea steagului în bernă la 10 minute de la transmiterea veştii morţii reginei -un detaliu potenţial problematic pentru că nu există un ofiţer de steag care ar putea executa această sarcină în timp util pentru evitarea „furiei publice”.
Ziua 2
La ora 10:00, Consiliul de Accedere la tron îl proclamă rege pe prinţul Charles la palatul St. James. Vor fi prezenţi premierul, miniştrii şi membri ai Consiliului Privat. Ţinuta obligatorie va consta în sacou şi cravată neagră, fără decoraţii.
Proclamaţia va fi ciită la palatul St. James şi la Royal Exchange, confirmându-l pe noul monarh.
Parlamentul se întruneşte pentru a transmite un mesaj de condoleanţe. Activitatea parlamentului se suspendă vreme de 10 zile.
La ora 15:30, premierul şi cabinetul său se întâlnesc în audienţă cu noul rege. Miniştrii nu vor fi însoţiţi de soţii.
La ora 18:00, noul rege se va adresa naţiunii.
Ziua 3
Sicriul suveranei se va întoarce la Buckingham Palace. Dacă va muri la Sandringham, rezidenţa din Norfolk, estul Angliei, trupul îi va transportat cu trenul la Londra şi sicriul va fi întâmpinat de premier şi cabinetul de miniştri.
Zilele 3-7
Regele Charles va porni într-un tur al Marii Britanii, începând din Scoţia până în Irlanda de Nord şi Ţara Galiilor.
Ziua 5
Are loc o repetiţie pentru „Operaţiunea Lion”, procesiunea sicriului de la Palatul Buckingham la Palatul Westminster.
Ziua 6
Cortegiul funerar porneşte spre Palatul Westminster, unde va avea loc un serviciu religios.
Zilele 7-9
Sicriul este expus deschis timp de trei zile, 23 de ore pe zi, la Palatul Westminster, unde se vor aduce omagii. VIP-urile vor avea carduri temporizate.
Documentele prevăd şi scenarii în care s-ar putea crea haos în Londra în eventualitatea că va deveni „plină”, iar reţelele de transport şi serviciile publice vor fi suprasolicitate. Ministerul de Interne va intra în alertă pentru a preîntâmpina ameninţări teroriste.
Planul respectă înţelegerea reginei cu premierul ca ziua înmormântării să fie decretată „Zi de Doliu Naţional”. În principiu ar trebui să fie zi liberă pentru britanici, dar dacă se nimereşte în timpul săptămânii rămâne la decizia angajatorului să o acorde sau nu.
Ziua 11
Slujba de înmormântare are loc la Westminster Abbey. La prânz se vor ţine două minute de reculegere la nivel naţional. Sicriul reginei va fi depus în capela King George VI a castelului Windsor, lângă cel al prinţului Philip.
Linia succesiunii
1. Prinţul de Wales, Prinţul Charles, fiul Reginei Elisabeta a II - a (1948)
2. Ducele de Cambridge, Prinţul William, fiul Prinţului Charles (1982)
3. Prinţul George of Cambridge, fiul Prinţului William (2013)
4. Prinţesa Charlotte of Cambridge, fiica Prinţului William (2015)
5. Prinţul Louis of Cambridge, fiul Prinţului William (2018)
6. Ducele de Sussex, Prinţul Harry, fiul Prinţului Charles (1984)
7. Archie Mountbatten-Windsor, fiul Prinţului Harry (2019)
8. Lilibet Mountbatten-Windsor, fiica Prinţului Harry (2021)
9. Ducele de York, fiul Reginei Elisabeta a II-a (1960)
10. Prinţesa Beatrice of York, fiica Prinţului Andrew (1988)