Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Casa Albă, plan pentru evacuarea americanilor din Orientul Mijlociu. Analist politică externă: "Au scenariile făcute"

Casa Albă, plan pentru evacuarea americanilor din Orientul Mijlociu. Analist politică externă: "Au scenariile făcute"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:57 24 Oct 2023 Modificat la 21:55 24 Oct 2023

Aproximativ 600.000 de cetățeni americani sunt în Israel și alți 86.000 se crede că se află în Liban, potrivit estimărilor Departamentului de Stat. Deosebit de vulnerabili sunt cei aproximativ 3.400 de soldați desfășurați în Irak și Siria, unde, recent, personalul american aflat în apropiere de granița cu Iordania a interceptat cel puțin două drone de atac.

Înalții oficiali americani nu au dorit să discute public despre aceste planuri de urgență, pentru a evita declanșarea panicii în rândul americanilor din regiune.

Săptămâna trecută, Departamentul de Stat a emis un avertisment către toți cetățenii americani din întreaga lume "să dea dovadă de o prudență sporită" în urma "tensiunilor crescute în diverse locuri din întreaga lume, a potențialului de atacuri teroriste și a demonstrațiilor sau acțiunilor violente împotriva cetățenilor și intereselor americane".

Pe de altă parte, Statele Unite au mutat două grupuri de atac cu portavioane în estul Mării Mediterane, împreună cu un grup amfibiu pregătit cu o unitate expedițională a Marinei.

Citește și: Motivele pentru care americanii au cerut amânarea invaziei din Gaza: "Suntem îngrijorați de o potențială escaladare"

Diverse avioane de luptă ale Forțelor Aeriene au fost, de asemenea, mutate în regiune, iar alți 2.000 de soldați au primit ordine de pregătire pentru desfășurare în 24 de ore.

"Cu siguranță că americanii au scenariile făcute. Există două tipuri de mesaje pe care Washington le transmite în acest moment.

Primul, evacuarea cetățenilor. Doi, mesaje către Israel, că această pregătire, în momentul în care se va derula, această invazie terestră trebuie să fie extrem de bine pregătită.

Există o mulțime de precauții în mesajele din partea americană către Israel

Dacă este legată doar o întârziere pentru a retrage civilii sau de temeri mai mari ale părții americane, asta nu putem decât să speculăm în acest moment.

Este limpede însă, că toate mesajele oficiale și neoficiale sugerează că Israelul trebuie să se gândească de două ori dacă intră în invazie terestră în Fâșia Gaza, pentru că nu este foarte clar ce va găsi acolo.

Invazia din 7 octombrie a fost o surpriză enormă și pentru SUA. Și dacă Hamas a reușit să surprindă și Israel și SUA, nu se știe dacă Hamas-ul sau cei care sunt în spatele lui, n-au pregătit și partea a doua și partea a treia și cine știe și ce altă parte a acestui război cu regiunea și, de ce nu, cu toată lumea", a spus Dan Duncaciu, analist de politică externă.

Întrebat care ar putea fi momentul declanșator analistul de politică externă a spus:

"Momentul declanșator al escaladării va fi la nivelul mediatic atunci când Israelul va intra în Fâșia Gaza.

Imaginați-vă că vom avea o invazie terestră care va dura câteva luni, cu victime civile, probabil și ostatici.

Gândiți-vă ce va apărea în media și cum vor reacționa comunitățile arabe din Orientul Mijlociu și nu numai și care va fi dificultatea de a câștiga faza mediatică a acestui conflict. De atunci nu vom știi ce se va întâmpla", a mai precizat Dan Duncaciu, analist de politică externă, la Antena 3 CNN.

×
x close