Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford, pune la îndoială eficacitatea testelor de salivă

Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford, pune la îndoială eficacitatea testelor de salivă

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 20:15 10 Ian 2022 Modificat la 21:57 10 Ian 2022
pjimage (29)
Sursa foto: Antena 3/Hepta

Dacă toate contestaţiile s-ar soluţiona în această săptămână şi nimeni nu ar mai merge în instanţă am putea avea teste în şcoli, undeva pe 23 ianuarie.

La o săptămână de la începerea şcolii, numărul copiilor infectaţi cu SARS-CoV-2 s-a mărit de aproape 4 ori

În 3 ianuarie aveam în jur de 200 de copii infectaţi şi azi avem peste 730. Şi de azi s-au întors în bănci şi cei din clasele 0-4 la şcoală.

Dacă facem însă un calcul la numărul total de pozitivări din ultimele 24 de ore, de 4104, vedem că 18% sunt copii. Sunt minori de la 0 la 19 ani.

Ștefan Dascălu susține că testarea pe bază de salivă nu este eficientă

Ștefan Dascălu, cercetător in imunologie la Universitatea Oxford, a intevenit la News Hour With CNN de la Antena 3, unde a vorbit despre măsurile care ar fi putut atenua din forța valului 5, dar și despre cât de ineficiente sunt testele rapide.

"Din păcate, chiar și cu existența și cu prezența acestor teste în școli, în formatul care era și înainte, și anume fiecare se testează acasă. Testele respective sunt pe bază de salivă, nu pe bază de probă nozofaringiană, eficacitatea lor nu cred că și-ar fi spus un cuvânt prea mare în controlul pandemic. Și asta nu doar pentru că, să spunem, unii oameni nu le-ar fi raportat în mod corect sau nu ar fi prelevat testele respective într-un mod corect, dar trebuie să ne gândim și la eficacitatea acestor teste antigen rapid, care iată, cu fiecare tulpină care posedă diverse mutații, scad în capacitatea lor de a detecta infecția.

Deci, practic, cuplând aceste lucruri la haosul logistic despre cine testează, unde se testează, cum se testează și când se testează, măsura respectivă nu ar fi adus o contribuție sincer foarte utilă. În schimb, trebuiau gândite, dacă existau aceste teste, chiar și în forma de testare pe bază de salivă, să se înceapă, în primul rând prin gândirea unui cadru de testare în interiorul școlilor, sau înainte ca elevii să se ducă la școală, folosind evident personal calificat care să efectueze aceste teste.

Sigur, este greu să implementezi un astfel de lucru, în special la nivel național. Ne gândim că există anumite zone unde nu există nici măcar medic de familie, deci, din perspectiva aceasta, doar a logisticii, a implementării acestui act de sănătate publică, deja trebuie să ne gândim că am avea un start destul de prost. Ținând cont de nivelul de infecțiozitatea foarte mare a tulpinii Omicron la momentul de față, nu cred că ar fi adus un avantaj foarte mare testarea aceasta în masă pe bază de salivă, pentru că nu este atât de eficientă", a spus Ştefan Dascălu, luni, în exclusivitate la News Hour With CNN de la Antena 3.

 

×
x close