Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN CET-urile din Capitală dau apă clocotită. Motivul pentru care la bucureşteni ajunge apă călâie

CET-urile din Capitală dau apă clocotită. Motivul pentru care la bucureşteni ajunge apă călâie

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:07 08 Dec 2022 Modificat la 19:17 08 Dec 2022
avarie
CET-urile din Capitală dau apă clocotită. Motivul pentru care la bucureşteni ajunge apă călâie Sursa foto: Antena 3 CNN

Toate cele patru CET-uri funcţionează la parametri optimi, spun reprezentanţii ELCEN. Din cauza ţevilor vechi, însă, temperatura din caloriferele oamenilor este foarte mică.

Cristi Popovici a filmat în premieră într-unul din CET-urile din Capitală şi a urmărit traseul agentului termic până în apartamentele bucureştenilor care stau cu păturile pe ei, din cauza frigului.

CET Vest, o construcţie dată în exploatare în anul 2009, este singurul CET modern din Bucureşti. Celelalte trei, SUD, Progresu şi Grozăveşti sunt construite în anii '60-'70.

În acest moment, CET-urile furnizează căldură la parametri optimi, spun reprezentanţii ELCEN. Doar că apa nu ajunge niciodată fierbinte în caloriferele oamenilor. Jumătate din temperatură se pierde pe drum, prin conductele care aparţin Termoenergetica.

În consecinţă, în mii de blocuri din tot oraşul, apa este cel mult câlâie.

CET-urile dau o căldură uriaşă care se pierde prin ţevile ruginite din Capitală

Este nevoie urgentă de schimbarea a peste 850 de kilometri de ţevi ruginite, pentru ca bucureştenii să nu mai tremure în apartamente. Un prim pas se va face anul viitor, când Termoenergetica va începe înlocuirea a 200 de kilometri de conducte.

În tot acest timp, însă, oamenii trebuie să se aştepte oricând la avarii care să-i lase în frig în toiul iernii.
 

×
x close