Unitatea are baza în Vilsek, Germania, iar acum se va muta în România. Iată cine sunt cei 1.000 care ne vor apăra de ruşi.
Sub deviza "Toujour pret" sau "Mereu pregătiţi", cei 1000 de militari americani care vor ajunge în România fac parte din brigada Stryker, menită să fie dislocată rapid în caz de conflict.
Sunt dotaţi cu blindate de tip Stryker, vehicule de luptă care reprezintă şi baza versatilităţii acestei unităţi. Au inclusiv cu armament anti-tanc, iar faptul că pot fi transportate rapid, pe calea aerului, reprezintă un avantaj major în cazul unui conflict.
Baza din care vor pleca militarii americani se află în oraşul german Vilsek. Este același loc din care, în 2015, au mai venit în marș până în țara noastră, traversând Europa centrală şi de Est.
Militarii americani sunt deja obişnuiţi cu România, unde au participat la numeroase exerciţii militare şi expoziţii de armament.
Miltarii din Regimentul 2 Cavalerie s-au antrenat alături de soldaţii români şi cu ocazia exerciţiilor Saber Guardian, unele dintre cele mai ample de acest fel organizate vreodată de NATO.