Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Brânza cu roșii, un lux pentru români. Cât a ajuns să coste burduful de oaie în piețe

Brânza cu roșii, un lux pentru români. Cât a ajuns să coste burduful de oaie în piețe

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:23 29 Mai 2023 Modificat la 19:25 29 Mai 2023
branza si rosii
Brânza cu roșii, un lux pentru români. Cât a ajuns să coste burduful de oaie în piețe Sursa foto: Profimedia

Gustarea clasică, brânza cu roşii, considerată a fi una dintre cele mai ieftine mâncăruri pe timp de vară, nu mai este tocmai accesibilă.

Brânza de burduf poate ajunge la 120 de lei kilogramul, în timp ce roşiile, deşi mai ieftine decât acum câteva săptămâni, se vând în pieţe cu aproximativ 15 lei kilogramul.

Preferata românilor, așa cum o descriu comercianții din piețe, este telemeaua de oaie, care se vinde cu aproximativ 60 de lei kilogramul, cea mai ieftină fiind brânza de vacă, cu prețuri cuprinse între 25 și 35 de lei.

Astfel, preţurile mari au schimbat atât comportamentul clienţilor, cât şi pe cel al vânzătorilor.

Citește și: MIPE, anunț despre tichetele pentru nou-născuți: "Astăzi am virat banii pentru peste 10.000 de trusouri"

Românii cumpără cantităţi mai mici pentru a se încadra în buget, iar comercianţii afişează la raft preţul pentru 100 de grame.

Conform datelor Institutului de Statistică, brânza este cu peste 28% mai scumpă faţă de anul trecut, în timp ce legumele au preţuri cu 26% mai mari.

 

×
Etichete: branza rosii
x close