Incident șocant în Arad, unde un bărbat înșelat a ținut să-și facă dreptate singur. În timp ce se afla în parcarea unui magazin, un individ a surprins-o pe concubina sa în compania altui bărbat, motiv pentru care a agresat-o pe femeie, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, iar pe bărbatul care o însoțea l-a înjunghiat cu o șurubelniță în zona gâtului.
Victimele au fost transportate la spital în stare gravă, bărbatul fiind inconștient. Agresorul se află acum în custodia polițiștilor. Bărbatul avea asupra sa și un pistol pentru care nu avea acte.
În urma verificărilor efectuate până în prezent nu au fost identificate sesizări anterioare cu privire la existența unei stări conflictuale între persoanele implicate.