„Luna iunie e una instabilă prin natura ei, dar intensitatea furtunilor este foarte mare nu doar în România, ci în multe locuri din Europa. Avem de-a face cu influența încălzirii globale, pentru că o atmosferă mai caldă înseamnă o cantitate sporită de vapori de apă și acești vapori de apă vin de pe suprafețele încălzite ale mărilor, oceanelor.
Avem o cantitate atât de mare încât, atunci când precipită, ploile sunt mult mai abundente și avem aceste amplificări ale efectelor unor furtuni de vară, avem inundațiile urbane, acolo solul este izolat de atmosferă și din această cauză scurgerea la suprafață e și mai mare, practic orașele acționează ca un amplificator al efectelor încălzirii globale din păcate.
În următoarele decenii va trebui să ne adaptăm la schimbările care sunt deja produse, inevitabile.
Din păcate vom avea furtuni mai intense, cu precipitații mult mai abundente și valuri de căldură mai intense. Cu persistență mare. Iar în orașe acestea se vor simți mult mai puternic.”, a explicat directorul Departamentului de Climatologie de la Administrația Națională de Meteorologie la News Hour with CNN.