Conform modificărilor recente, tratamentul trebuie să fie eliberat doar pentru trei zile, adică o doză de urgență. Cei care achiziționează, sunt rugați să completeze o declarație pe propria răspundere conform căreia nu au ridicat din altă unitate farmaceutică cantitatea maximă aferentă dozei.
Asta înseamnă că timpul petrecut de fiecare client în fața ghișeului va crește.
"Noi nu putem elibera la cerere, ci doar dacă se impune situația. Omul nu are acces la medic, e timpul sărbătorilor și nu poate ajunge la cabinet. Repet, doar pentru cazuri excepționale. Am avut colege care au fost amenințate că vor lua bătaie.
Ca să dăm antibiotic pentru o doză de urgență noi trebuie să completăm o fișă de asistență farmaceutică. Noi răspundem pentru eliberarea dozei de urgență", declară farmacistul.
România se află pe locul trei la nivel european, în ceea ce privește rezistența la antimicrobiene. Într-un singur an, 4,2 milioane de români au avut rețetă compensată sau gratuită pentru tratamentul cu antibiotic.