Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Angel Tîlvăr, primele declaraţii după ce a fost propus la Ministerul Apărării | Preşedintele Iohannis a semnat decretul pentru numirea în funcţie

Angel Tîlvăr, primele declaraţii după ce a fost propus la Ministerul Apărării | Preşedintele Iohannis a semnat decretul pentru numirea în funcţie

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 17:35 31 Oct 2022 Modificat la 21:15 31 Oct 2022
angel tilvar propunere psd ministerul apararii declaratii klaus iohannis
Angel Tîlvăr, primele declaraţii după ce a fost propus la Ministerul Apărării Sursa foto: Captură video

Update 21:00: Angel Tîlvăr a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Apărării

Angel Tîlvăr a depus, luni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Apărării, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Update 18:30 Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul prin care Angel Tîlvăr este numit în funcția de ministru al Apărării Naționale.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură are loc astăzi, la ora 20:30, la Palatul Cotroceni

 Ştirea iniţială

”În momentul în care purtăm aceste discuții, la estul României există o situație de securitate, cauzată de către invazia unui stat suveran de către Rusia lui Putin, invazie neprovocată și nejustificată.

Aceasta este principala preocupare pe care o avem la acest moment.

Vorbim foarte mult de faptul că vom aloca 2,5% din PIB pentru Apărare, însemnând dotare, înzestrare s.a.m.d.

Vreau să nu uităm că sunt foarte importanți pentru noi oamenii din structura de apărare, prin urmare, vom propune normele care să ușureze condițiile de viață și de muncă pentru cei cărora le datorăm atât de mult” a anunțat Angel Tîlvăr în conferința de presă ce a urmat votului din PSD.

Întrebat despre relația pe care o va avea cu președintele Klaus Iohannis ținând cont de faptul că Vasile Dîncu și-a motivat demisia de la Apărare prin „imposibilitatea” unei relații cu acesta.

„Decizia colegului meu este o decizie cu puternică încărcătură emoțională. Eu înțeleg să îi respect decizia și așa am procedat de fiecare dată când au fost situații asemănătoare.

Cu siguranță dacă domnia sa va găsi de cuviință să îmi detalieze motivele pentru care a demisionat eu voi avea această discuție cu domnia sa, cu atât mai mult cu cât relația mea cu Vasile Dîncu este una amicală, este una prietenească”, a spus Angel Tîlvăr, după ce a fost votat de social-democrați pentru a fi propunerea pentru Ministerul Apărării.

În plus, Tîlvăr a spus că relația cu Klaus Iohannis „este una specificată clar de lege”.

„Eu o voi respecta conform legii și sper într-o colaborare foarte bună pentru că e în interesul tuturor”, a răspuns Angel Tîlvăr.

Senatorul Angel Tîlvăr a fost votat de social-democrați, luni, pentru a ocupa funcția de ministru al Apărării. Propunerea va fi transmisă premierului, iar ulterior președintele României va face nominalizarea.

Social-democratul este în Parlamentul României de 18 ani. Are trei mandate de deputat, iar în prezent este la al doilea mandat de senator.

Angel Tîlvăr este vicepreședinte PSD Vrancea și înainte de a fi parlamentar a fost profesor de limba engleză.

Tîlvăr este absolvent al Colegiului Național de Apărare și al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu”. De asemenea, este doctor în științe umaniste. Angel Tîlvăr are 60 de ani.

Premierul Ciucă i-a transmis președintelui Iohannis propunerea PSD pentru Ministerul Apărării

Premierul Nicolae Ciucă i-a transmis, luni, președintelui Klaus Iohannis propunerea PSD pentru Ministerul Apărării, în persoana lui Angel Tîlvăr.

Guvernul a transmis că premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de preluare a mandatului de ministru al Apărării Naționale de către Angel Tîlvăr.

 

×
x close